Să nu ne lăsăm, suflete, ademeniţi fără minte de deşertăciunile celor iubitori de pofte ci să mergem cu mare râvnă spre viaţa cea fără patimi, păstrând obiceiurile celui cinstit. Oglinda care s-a acoperit cu un strat gros de praf, nu poate să primească strălucirea luminii soarelui. Tot astfel şi sufletul înrobit de ticăloasele patimi trupeşti, nu primeşte razele luminii celei veşnice. Şi, lipsit fiind de ea, nu se deosebeşte prin nimic de animalele cele necuvântătoare căci frumuseţea sufletului raţional constă în râvna înfocată către Dumnezeu. Pe aceasta, suflete, să o căutăm cu toată inima. Căci toate celelalte care sunt minunate pe pământ, sunt deşertăciune şi minciună şi sunt trecătoare. Aşa cum este necuviincios să împleteşti lâna cu urzeală de aur sau să împodobeşti arama dându-i înfăţişarea aurului, tot aşa de ruşinos este pentru cei ce poartă numele lui Hristos să se pângărească cu patimile cele ticăloase ale trupului. Hristos este un Împărat pe deplin curat, minunat şi sfânt iar ucenicii Lui trebuie să fie, de asemenea, sfinţi. Cei ce nu sunt astfel, se aseamănă cu cei care aleargă în zadar după cârdul de păsări rare. Căci nimeni dintre cei care nu au sfinţenie nu îl vede pe Dumnezeu, precum a mărturisit înţeleptul Pavel.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 73)