Nu știu dacă mai aveți în minte imaginea din Mica Biblie de când eram mici a alungării demonilor din cei doi cetățeni ai Gadarei. Porci cu aripi zburând în ape întunecate. Motiv de teamă. Multă vreme. Și de încercare de a înțelege. Când am privit atent prima dată o hartă serioasă a Țării Sfinte, am remarcat că Gadara nu prea era aproape de Marea Tiberiadei. După Marcu și Luca, Domnul Iisus face minunea în ținutul gherasenilor ori gherghesenilor (Marcu 5, 1 și Luca 6, 37). Gherasa, totodată, nu se află chiar pe malul lacului Galileei. Astăzi în Iordania rămâne, ca și în vremea Mântuitorului, la 70 de kilometri de țărm. După Matei, însă, povestea are loc în ținutul gadarenilor. Chiar și în acest caz, trebuie să consemnăm că Gadara se află în Iordania la o distanță de circa 20 de kilometri de lac. După exorcizarea – vindecarea celor doi îndrăciți – Evanghelia ne spune că păzitorii porcilor (porcarii) s-au întors în fugă, aducând vestea unei vindecări costisitoare la prețul pieței de la templu, și că oamenii s-au dus curioși la locul minunii (Marcu 5, 14-15; Matei 8, 33-34; Luca 8, 34- 35). E tare greu să crezi că ar fi putut alerga „îndată” 70 ori 20 de kilometri. Parcurs pe jos, drumul din Gerasa însemna un dus-întors de 24 de ore. Din Gadara, mai puțin. Numai șase. 

Geografii arheologi ne spun, însă, că descrierea corespunde unui polis care se află pe malul oriental al Mării Tieriadei și care se numea Sussita (nume aramaic) sau Hippos (după etimologia greacă), fiind una dintre cetățile Decapolisului. Ea aparține acum unui minunat parc arheologic numit Kursi, la o distanță de 5 kilometri de portul regiunii și 7 de zona sa fortificată. La sud de wadi Samech care în epoca Mântuitorului era frontiera între tetrarhia lui Irod Filip (Gaulanitida) și teritoriul zis al Decapolisului, regiune elenistică. Oricum am gândi, minunea Domnului Hristos are loc în plină zonă păgână. Să fi numit Evanghelia zona drept Gerasa sau Gherghesa pentru că rădăcina cuvintelor pleacă de la rădăcina „garash”, care însemnă și a alunga și expulza...? Jocul de cuvinte e limpede. Pe de o parte, avem pe Hristos care alungă demonii. Dar, profetic, avem și expulzarea din zonă a Mântuitorului. Din frică. Din obidă materialistă. Din lipsă de înțelegere. 

Știm însă cheia lecturii Evangheliei acesteia și teritoriului descris de ea pe care ne-o dăruiește Origen (Comentariul la Ioan 6, 24). El leagă teritoriul de Gherghesa ca fiind locul unde sunt vânați demonii. Și semnificația e simplă. Gherghesenii – care locuiau și în Gadara și în Sussita - erau unul din cele șapte popoare păgâne pe care Dumnezeu le-a alungat din Pământul Făgăduinței pentru a oferi teritoriu, moștenire, poporului Său ales (Deutoneuronul 7, 1). Or Hristos în mijlocul lor plinește eliberarea de demoni. Aici împlinește cuvintele prin care anunță propovăduirea Sa către „oile cele pierdute ale casei lui Israel” (Matei 10, 5-6; 15, 24) căci El Însuși trece de cealaltă parte a mării și deschide către păgâni Evanghelia Împărăției Cerurilor. 

Oricare ar fi geografia minunii, este clar că ea deschide către neamuri propovăduirea. Chiar dacă neamurile nu înțeleg, primesc. Prezența lui Hristos acolo dă notă și de nemulțumirea Sa față de cei care se îngâmfau ca fiind aleșii pretențioși ai lui Dumnezeu. Personal, cred că la fiecare minune din apropierea Capernaumului, la Tabta ori Betsaida, la Magdala ori Dalmatuta, oamenii de dincolo de mare veneau să vadă minuni, să audă glasul Dumnezeului Celui Viu. Poate că exact asta Îl făcuse pe Hristos să treacă la ei. Ecoul din inima lor de popor alungat. De popor „dat afară” pentru a face loc poporului lui Israel. Și care, cu smerenia și durerea lui, aflase răspuns în inima lui Hristos. Pentru lumea modernă, e o lecție. Grea. Geopolitica lui Hristos nu exclude pe nimeni din geografia minunilor. Nici măcar pe noi. Cei aflați departe de Țara Făgăduinței. În ținuturile unde porcii valorează mai mult decât oamenii!