Gânduri despre Cuvioasa

Lacrimile vărsate lângă racla ei binecuvântată sunt lacrimi de fii. De prunci șturlubatici și neascultători care-au venit să se plângă mamei. Că alții le-au luat jucăriile, că le e greu, că luatul vieții-n piept nu-i chiar așa lucru de șagă precum și-ar fi imaginat.... Și câte altele.

Unui șoarece de bibliotecă ca mine, învățat cu ștersul colbului de pe documente și scoaterea din negura istoriei a unor informații inedite, nu-i prea surâde ideea de a scrie despre Cuvioasa. În discreția ei a lăsat cam puține informații care ar putea fi valorificate din punct de vedere istoric. Și chiar și ceea ce se putea scoate la iveală, a cam fost deja pus în fața cititorilor. Or, cam la asta se rezumă meseria mea. De aceea, am șovăit nițel atunci când mi s-a făcut această propunere, de a scrie câteva rânduri despre Sfânta căreia românii îi dedică an de an, cel mai mare pelerinaj din țară.

Apoi am realizat că greșisem fundamental. Săvârșisem o eroare de perspectivă. Nu dânsa are nevoie ca noi să scriem despre ea. Ea scrie despre noi. Așterne slove și scrisori întregi înaintea Tronului lui Dumnezeu. Ne poartă soliile către Dânsul și Maica Sa și ne pledează cauza.

An de an, puhoaie de pelerini pornesc, indiferent de vreme și de contextul ei, înspre capitala Moldovei. Nu o fac degeaba. Vin să se vadă cu Maica Parascheva. Să-i aștearnă dinaintea raclei gânduri și rugăciuni. Și pleacă mai ușori decât au sosit. Lasă aici păcate, dureri și suferințe și primesc în schimb binecuvântare și împlinirea dorințelor. Avantajos troc! Cel puțin pentru ei. Căci dacă Dumnezeu învăluie și copleșește cu iubirea Sa pe cei care-L iubesc, la fel fac și sfinții. După modelul părinților suunt educați și copiii, se spune în popor. Iar Sfinții sunt copiii lui Dumnezeu. Însă nu orice fel de odrasle, ci cele mai cuminți. Cele care au ajuns în casa Tatălui și ne sunt date exemplu. Frații noștri mai mari, chemați să aibă grijă de noi cei mititiei, care-ncercăm tiptil să umblăm în piciorușe din punct de vedere duhovnicesc. Și-ntru-un fel, cu binecuvântarea Domnului sunt și ei părinții și călăuzitorii noștri.

Așa e și cuvioasa. Poporul o cinstește cu apelativul de maică. Vine prin aceasta să-i consfințească două calități. Aceea de călugăriță, căci nu degeaba i s-a acordat o anume titulatură, ci pentru a consfinți calitatea de apartenentă a tagmei monastice, dar și cea de mamă. Asemenea Maicii Domnului și ea capătă un astfel de statut. De educatoare și ocrotitoare a norodului. Un studiu sociologic dedicat hramurilor bisericilor puse sub oblăduirea ei ar putea lesne să vină să confirme acest aspect. Maica a fost chemată să fie protectoarea lăcașurilor unor comunități ce se găseau fie în calea hulpavilor năvălitori, fie în drumul ciumei și a nemiloaselor epidemii. Să ofere un scut protector comunităților încercate!

De aceea, lacrimile vărsate lângă racla ei binecuvântată sunt lacrimi de fii. De prunci șturlubatici și neascultători care-au venit să se plângă mamei. Că alții le-au luat jucăriile, că le e greu, că luatul vieții-n piept nu-i chiar așa lucru de șagă precum și-ar fi imaginat.... Și câte altele. Iar răspunsul ei e mereu blînd și alintător. Dezmiardă și învăluie în binecuvântare. Ca atare, să nu ezităm. Mai ales acum, când vremurile sunt crunte tare! S-o vizităm pe Cuvioasa, asemenea unor copilași întorși de departe la un soroc important. Iar apoi, să nu fim asemeni odraslelor neascultătoare, ce-și uită părinții de-ndată ce i-au văzut, până la următoarea aniversare. S-o purtăm în suflet și-n rugăciuni! Îndrăzniți!

Cuvioasă Maică Parascheva, roagă-te pentru noi!

De la același autor

Ultimele din categorie