Gheron Iosif Vatopedinul: „Preoții sunt oameni care L-au îmbrăcat pe Domnul nostru Iisus Hristos”

Odată cu intrarea lui în preoție, preotul nu mai este un simplu individ care răspunde și dă socoteală numai pentru el însuși. El este reprezentantul lui Dumnezeu care continuă lucrarea mântuirii lumii, așa cum l-a pecetluit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Această descriere pe scurt a măreției preoției ne conduce acum în mod natural să spunem, împreună cu Sf. Ap. Petru, către continuatorii acestei sfinte slujiri, cât de mult vi se cuvine vouă să umblați întru viață sfântă și în cucernicie[1], ca să nu fie slujirea noastră defăimată[2]. Există multe porunci și îndemnuri ale lui Iisus al nostru, dar acelea care privesc direct desăvârșirea și sfințirea aparțin mai mult decât oricui altcuiva preoției și organelor ei. Ca liturghisitori ai Tainelor lui Dumnezeu, ca iconomi ai harului dumnezeiesc, preoții nu pot decât să fie persoane duhovnicești, oameni care L-au îmbrăcat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă există ceva care caracterizează firea noastră în vrednicie, în pricepere, în caracter, în dreptate, în excelență, acel ceva nu trebuie să lipsească de la preot.

Descriind sfântul Pavel ucenicului său Tit calitățile absolut necesare ale celui sfințit, zice: Căci se cuvine ca episcopul să fie fără prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, pașnic, nepoftitor de câștig urât. Ci iubitor de străini, iubitor de bine, înțelept, drept, cuvios, cumpătat[3]... Și, în general, tot ceea ce, cu harul lui Hristos, a fost dat firii noastre, tot ceea ce este mai presus de fire, înalt, sfânt, desăvârșit și mai înainte de toate, îndumnezeirea prin împărtășire, constituie cea mai de căpetenie moștenire a preoților. Odată cu intrarea lui în preoție, preotul nu mai este un simplu individ care răspunde și dă socoteală numai pentru el însuși. El este reprezentantul lui Dumnezeu care continuă lucrarea mântuirii lumii, așa cum l-a pecetluit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este imitatorul dator în toate al Arhipăstorului care S-a jertfit pe Sine pentru turmă.

Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze, și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Și dacă-Mi slujește cineva, Tatăl Meu îl va cinsti[4], zice Hristos și îndeamnă imperios: Mergând, învățați toate neamurile[5]. Hristos cheamă pe ucenicii Lui să facă adevărul cunoscut oricărui om. În acest scop, noi, preoții, trebuie să ne facem tuturor toate[6], pentru că suntem datori și elinilor, și barbarilor, și învățaților, și neînvățaților[7]. Potrivit exemplului lui Hristos, Începătorul mântuirii noastre, să devenim și noi un exemplu viu al învățăturii noastre, arătând că cele pe care le îndemnăm altora sunt realizabile și aplicabile. Așa cum credința fără fapte este moartă[8], potrivit dumnezeiescului Iacov, tot așa și învățătura este neînsuflețită, dacă nu este trăită mai întâi de acela care o învață.

[1] II Petru, 3, 11.

[2] II Cor. 6, 3.

[3] Tit, 1, 7-9.

[4] In. 12, 26.

[5] Mt. 28, 19.

[6] I Cor. 9, 22.

[7] Rom. 1, 14.

[8] Iac. 2, 26. 

(Fragment din volumul „Cuvinte de mângâiere” de Gheron Iosif Vatopedinul, în curs de publicare la Editura Doxologia )

Ultimele din categorie