„Greyhound” – un film pe care-l așteptam de la Tom Hanks

Sunt obligat să avertizez pe cei ce vor citi articolul că urmează să dezvălui mai multe detalii din desfășurarea filmului (recurg la așa-numitul spoiler alert). Aparent, „Greyhound” este una dintre multele producții cinematografice despre implicarea Statelor Unite ale Americii în cel de-Al Doilea Război Mondial. 

Este considerat ca fiind cel mai cunoscut actor creștin ortodox din lume. Deși a jucat în foarte multe filme, încă nu avea în palmares o producție cinematografică impregnată de un puternic mesaj creștin. Cu filmul „Greyhound”, Tom Hanks vine să împlinească și această lucrare mărturisitoare. Filmul reprezintă o frumoasă surpriză făcută de Apple, producătorul peliculei. De altfel, „Greyhound” a fost lansat în exclusivitate pe Apple TV+ recent – mai exact, pe 10 iulie 2020. Este o ecranizare a romanului „Păstorul cel bun” (sugestiv titlu, nu?), publicat de unul dintre cei mai prolifici autori de povestiri cu bătălii navale, britanicul C.S. Forester. Cel care a scris scenariul, pornind de la această carte, este nimeni altul decât Tom Hanks, care are prilejul de a-și transpune în plan artistic crezul său creștin.

Sunt obligat să avertizez pe cei ce vor citi articolul că urmează să dezvălui mai multe detalii din desfășurarea filmului (recurg la așa-numitul spoiler alert). Aparent, „Greyhound” este una dintre multele producții cinematografice despre implicarea Statelor Unite ale Americii în cel de-Al Doilea Război Mondial. În februarie 1942, un convoi de 37 de nave traversează nordul Oceanului Atlantic cu trupe și provizii în sprijinul Aliaților. Acestea sunt escortate de patru nave de război conduse de Căpitanul Ernest Krause (personaj întruchipat de Tom Hanks), aflat la prima misiune de acest gen. Filmul conține numeroase referințe creștine, de la citate din Biblie până la rugăciunile rostite de Căpitanul Krause. Spre exemplu, atunci când aruncă în mare trupurile neînsuflețite ale unor camarazi, Tom Hanks pune în gura comandantului Ernest următoarele: „Așteptând învierea lor în ziua Judecății și în viața ce va să vie prin Domnul Iisus Hristos, la a Cărui a Doua Venire în mare slavă pentru a judeca lumea, marea își va da morții și trupurile descompuse ale celor ce dorm în ea vor fi schimbate și transformate asemenea Trupului Său plin de slavă, potrivit lucrării Lui atotputernice, prin care poate supune toate Sieși”. Dar, dincolo de elementele creștine evidente sau sugerate destul de străveziu, găsim o serie întreagă de învățături și de simboluri creștine foarte bine „camuflate”.

Evelyn, simbolul Iubirii pe care o căutăm

Dintotdeauna corabia a reprezentat un simbol al Bisericii aflate pe marea învolburată a acestei vieți post-edenice. Ea este condusă de Iisus Hristos („Păstorul cel Bun”). Apostolii Săi și urmașii acestora sunt numiți, de altfel, „pescari de oameni” (Matei 4, 19). Personajul Ernest Krause poate fi cu ușurință asociat cu unul dintre păstorii Bisericii chemați să vegheze asupra sufletelor vânate de vrăjmașul neîmpăcat al omului – diavolul. Nava pe care o comandă direct Ernest este numită Greyhound (de unde și titlul filmului). Dar tot sub comanda sa sunt și celelalte trei: Harry, Dicky și Eagle. Aceste patru nave care însoțesc și păzesc întreaga flotă („turma cea cuvântătoare”) ne trimit cu gândul la simbolurile celor patru evangheliști – căci nu se pot birui atacurile demonice și ispitele din lume decât păzind poruncile evanghelice. Dicky înseamnă „bolnăvicios” și poate fi asociat cu acel om care apare în iconografia dedicată Evangheliei lui Matei (cea în care se vorbește despre genealogia după trup a Domnului). Această umanitate „bolnavă” a fost asumată de Mântuitorul spre a o vindeca. Harry ne trimite în engleză la verbul „a dezgoli” și poate fi asociat cu vițelul ce simbolizează Evanghelia după Luca. Este singura Evanghelie în care se vorbește despre „vițelul cel gras” ce se junghie pentru noi – chip al Jertfei Domnului care S-a „dezgolit” de dumnezeire (chenoza) și gol a fost răstignit cu Trupul pe Cruce. Nava Eagle trimite cel mai limpede la vulturul care simbolizează Evanghelia după Ioan (pentru înălțimea ideilor sale teologice). Greyhound („ogarul”, în engleză) poate fi asociat cu leul zugrăvit de iconari ca simbol al Evangheliei după Marcu (unde se vorbește despre „glasul celui ce strigă în pustie”).

În timpul bătăliei, vasul Eagle se „pierde”, doar celelalte trei ajungând la destinație. E un mesaj pentru creștinul de azi, un mesaj specific unei epoci în care este extrem de greu să mai cultivăm contemplația la care ne inspiră Evanghelia după Ioan. Acum este mai mult timpul acțiunii ce răzbate din celelalte trei Evanghelii sinoptice, cea de la Marcu fiind cea mai scurtă dintre ele. În această Evanghelie se simte o anumită presiune, o nerăbdare de a acționa. De aceea, cuvântul „îndată” este folosit de Marcu de peste 40 de ori în cele doar 16 capitole. Așadar, e vremea să intrăm în lupta pentru mântuire, una care nu mai trebuie amânată nici o clipă. „Căci vremea s-a scurtat de acum” (I Corinteni 7, 29).

Înaintea acțiunii propriu-zise, comandantul Ernest Krause are o întâlnire cu Evelyn, cea pe care ar dori să o ia cu el spre a o cere de soție. Fiindcă cei doi se întâlnesc chiar de Crăciun, el îi oferă un dar simbolic cu inscripția: „ieri, azi și totdeauna”. Textul este inspirat dintr-o epistolă paulină: „Iisus Hristos, ieri și azi și în veci este Același” (Evrei 13, 8). Acest citat se regăsește, de altfel, și la începutul, și la sfârșitul filmului pe oglinda din cabina sa de comandant. Evelyn refuză delicat să-l însoțească: „Lumea a înnebunit. Să așteptăm până când putem fi împreună”. Rămânând fidel opțiunii sale, Ernest îi spune acesteia: „Mereu te voi căuta, Evie, indiferent unde sunt (...). Voi spera să te văd apărând de după colț”. Faptul că această întâlnire se petrece de Crăciun ne trimite cu gândul la Întruparea Domnului. Venirea Lui pe pământ e supremul gest de iubire despre care ne vorbește Scriptura:  „Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit Cel dintâi” (I Ioan 4, 19). Ernest este omul dornic să se deschidă acestei iubiri, simbolizate de Evelyn. Însă, pentru a dobândi dragostea desăvârșită, omul are de parcurs un traseu deloc ușor, dar simplu, totodată.

Harul sau „acoperirea aeriană”

Convoiul de nave care pleacă din Statele Unite spre Marea Britanie trece prin trei zone. La plecare beneficiază de „acoperire aeriană”, apoi urmează, în mijlocul oceanului, să traverseze zona numită Black Pit („groapă neagră”) timp de vreo 50 de ore până să primească din nou sprijin de la avioane militare – ale aliaților, de data aceasta. Acestea sunt și cele trei etape ale vieții duhovnicești pe care le găsim descrise pe larg în lucrarea Părintelui Zaharia Zaharou, „Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi”, publicată de Editura Doxologia în 2015. Mai întâi, avem „acoperire de Sus” ‒ primim ceea ce se numește harul „bogăției nedrepte” (v. Luca 16, 1-12). Apoi urmează perioada generic numită „harul părăsirii”, când trecem prin ispite care ne sunt de folos pentru mântuire. În final, ajungem să ne bucurăm iarăși de harul protector, har care „nu se mai ia de la noi”.

Chiar și în perioada cea mai grea, când percepția noastră subiectivă ne poate face să credem că ne-a părăsit Dumnezeu, de fapt harul (con)lucrează. Sugestivă este secvența din film în care, în mijlocul unei bătălii foarte grele, camera de filmare se ridică până deasupra norilor, dezvăluind o superbă auroră boreală. Așa cum particulele de vânt solar intră în câmpul magnetic al Pământului și creează acest fenomen ce poate fi remarcat de ochii noștri, tot așa omul duhovnicesc poate „percepe” prezența harului dumnezeiesc chiar și în momentele cele mai cumplite (a se vedea viețile sfinților mucenici). Între primul moment de acoperire aeriană și următorul, convoiul de nave parcurge un traseu de 50 de ore. Este un număr cu profunde semnificații creștine. Cifra 50 poate fi descompusă în de șapte ori câte șapte (49), la care se mai adaugă o zi. Șapte este numărul zilelor creației, iar ziua care se adaugă este Ziua Cincizecimii, cea de-a Opta (ziua Învierii și a „Împărăției neînserate”).

Căpitanul Ernest Krause (Tom Hanks) este un adevărat păstor, fapt accentuat simbolic și de faptul că, atunci când încep luptele, cere „cojocul din blană de oaie” și „mănușile de blană, nu cele tricotate”. În film este și un moment în care lasă cele 99 de oi pentru a o căuta pe cea rătăcită (Cf. Matei 18, 12): se oprește să salveze 28 de oameni de pe o navă scufundată de inamic, în loc să se îndrepte imediat spre întregul convoi. Pe tot parcursul luptelor, chiar și în momentele de acalmie ‒ adică vreo 48 de ore ‒, nu mănâncă nimic din ce-i tot aduce bucătarul și stă permanent în picioare. E o ilustrare a îndemnului: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită” (Marcu 14, 38). Când picioarele îi sângerează, își pune o pereche de papuci de casă primiți cadou de la prietena sa, Evie. Și în viața duhovnicească, în momentele vecine cu disperarea, se poate apela la „confortul” acelui ceai recomandat de Părintele Sofronie Saharov unui călugăr atonit ajuns la limita puterilor sufletești. Finalul îl va găsi cu discrete lacrimi în ochi, dar impasibil la ovațiile celor ce-și exprimau recunoștința. Este atitudinea omului care știe că lui Dumnezeu îi datorează totul, mai ales biruința în luptă.

Lupte duhovnicești duse pe marea vieții

Bătălia navală dusă de Greyhound ne arată cât de importantă este implicarea tuturor și executarea întocmai a ordinelor primite de la comandantul Krause. Și în Biserică este esențială respectarea ierarhiei și ascultarea de povățuitorii duhovnicești. Respingerea atacului primului submarin este „o reușită a tuturor”. Asta nu înseamnă că „păstoriții” nu pot veni și ei cu sugestii ce sunt de mare folos ‒ atunci când ei, de exemplu, îi atrag atenția căpitanului că se risipesc resurse din dorința de a lovi inamicul. Ca în orice comunitate, nu lipsesc nici momentele de tensiune internă. Cei doi soldați americani care se bat între ei își regretă fapta în fața comandantului Krause, nici unul nu caută să se îndreptățească pe sine (ei sunt, astfel, chip al pocăinței). De aceea, comandantul nu-i mai pedepsește, ci doar le cere „să-și refacă relația” și „să aducă pacea”.

Nava Greyhound are un radar de suprafață, dar și un sonar ‒ luptele duhovnicești se duc în zone vizibile, dar și în adâncurile nesondate încă ale inimii. Pericolul ce vine de la submarinele naziste este cel mai adesea greu de perceput. Nici lucrarea diavolului nu e, de obicei, vizibilă pentru noi. Dar sunt și momente în care submarinele urcă la suprafață ‒ adică uneori se arată clar lucrarea vrăjmașului, lupta e fățișă.

Dincolo de lupta propriu-zisă, cea cu arme (ispite prin care suntem atacați spre stârnirea patimilor), mai este și un adevărat război psihologic dus de naziști. Ei intră de mai multe ori pe frecvența radio și transmit americanilor că nu pot scăpa și că cei dragi vor suferi pentru moartea lor. Mesajele acestea sunt transmise de pe un submarin care-și spune Gray Wolf (lupul gri). La finalul uneia dintre aceste amenințări, vocea inamică spune: „Gray Wolf e atât de înfometat!” și încheie cu un urlet. Prilej de a ne reaminti, astfel, de acest avertisment: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8). Dacă la primele intervenții pe unde radio ale inamicilor comandantul Krause cere să se schimbe frecvența, la ultima dintre ele nu mai reacționează. Omul călit în lupte duhovnicești poate auzi vocea vrăjmașului fără să se mai tulbure.

Aceste submarine, adevărată „haită de lupi”, „așteaptă căderea nopții”: „Vine noaptea când nici un om nu poate lucra, Ernie” ‒ spune Charlie, secundul căpitanului Ernest. O replică inspirată din: „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (Ioan 9, 4). În ispite, diavolul ne momește cu multe și caută mereu să ne distragă atenția. Este ceea ce se întâmplă și în film, când un submarin inamic folosește o momeală pentru ca americanii să risipească muniția lovind în gol.           

După ce scufundă primul submarin, un membru al echipajului îi spune comandantului Krause, entuziasmat: „Cincizeci de nemți mai puțin!”. Creștinește, căpitanul îi dă o replică menită să-l pună pe gânduri: „Cincizeci de suflete...”. Diavolul ne atacă și prin oameni, dar nu ei ne sunt adevărații vrăjmași. Trebuie să ne doară inima pentru orice suflet pierdut prin lucrarea satanei.

Creșterea intensității luptei duhovnicești înseamnă și atingerea unor momente în care nevoitorul pare să iasă din reguli și tipare, precum vedem la Părinții din Pateric. Comandantul Krause transmite, spre finalul traversării acelei Black Pit, că „trebuie să încălcăm protocolul (...), fără zig-zaguri, fără manevre evazive”, pentru a ajunge „cât mai repede la acoperirea aeriană”. Mesajul de ajutor trimis amiralității ajunge să fie condensat într-un singur cuvânt: ajutor!, spre a nu fi interceptat de inamici. Și în viața duhovnicească se comunică lapidar, spre a nu da vrăjmașului șansa de a ne ataca ‒ aflând ce gândim.

Citind unele recenzii ale filmului din SUA, am observat că pe unii îi deranjează fenomenul repetiției: cam jumătate din totalul dialogurilor este formată din comenzi sau rapoarte militare repetate. Acesta este un procedeu stilistic des uzitat în Sfintele Scripturi, mai ales în Vechiul Testament, apreciat chiar și de către un Emil Cioran care spune, într-unul din textele sale, că numai parcurgându-le cu răbdare poți să „înțelegi cât e de frumos”. Desigur, noi avem în vedere aici un soi de frumusețe dostoievskiană, cea care va salva (mântui) lumea. Acest tip de frumusețe cultivă „Greyhound” ‒ un film uimitor, având în vedere în ce epocă cinematografică este creat și ce valori cultivă astăzi Hollywoodul. O peliculă cât o icoană a luptelor duhovnicești, în care esențială este permanenta chemare a ajutorului lui Dumnezeu și încredințarea că El este Cel ce „odată cu ispita va aduce și scăparea din ea” (I Corinteni 10, 13).

De la același autor

Ultimele din categorie