Gheronda Efrem Katounakiotul. Ucenicia la Gheronda Iosif Isihastul

Pe atunci Gheronda Iosif locuia la Schitul Sfântul Vasile, locul ascetic cel mai înalt deasupra Katounakiei, paralel, ca înălțime, cu Kerasia. Mănăstirea principală a monahilor asceți din această zonă este Marea Lavră. În aceste locuri pustnicești se nevoia părintele nostru. Acolo l-a cunoscut pururea pomenitul gheronda Efrem.

Îl vizita împreună cu gheronda Nichifor, care avea o evlavie specială la gheronda Iosif.

După cum ne spunea părintele Efrem însuși, i-a stârnit emoție și uimire întrebarea lui gheronda Iosif către gheronda lui pe care i-a pus-o la prima lor întâlnire. Nu se referea la lucrul de mână sau la capacitatea ucenicului la diferitele munci ale colibei.

Gheronda a întrebat: „Părinte Nichifore, face Efrem ascultare?”. Părintele Efrem ne-a vorbit despre această întrebare la prima lor întâlnire. „Aceasta m-a cutremurat. Am simțit că în acest Gheronda există viață și har, fiindcă această întrebare nu o mai auzisem de la nimeni altcineva. Din fericire, părintele Nichifor nu m-a împiedicat să-l vizitez și să învăț de la el tradiția părinților” .

Toate întrebările lui, mai ales cele provocate de lipsa lui de experiență, au găsit acum răspuns și tâlcuire. Acest lucru a fost realizat prin cunoașterea și legătura lui cu Gheronda Iosif. Foarte repede a a învățat sensul legii duhovnicești și lupta meșeteșugită a războiului celui nevăzut, care i-au devenit calități pe viață și încununări ale râvnei și evlaviei lui.

Ne-a spus că avea gânduri să plece de la gheronda lui, fiindcă nu afla la el nimic duhovnicesc. Gheronda Iosif l-a sfătuit să nu plece, ci să aștepte cu cuget smerit și îl va ajuta el duhovnicește. Vedea înlăuntrul meu întregul meu sine. Mi-a explicat cu amănunte ce se va întâmpla până la sfârșitul vieții mele. Acum că văd că toate s-au împlinit întocmai, înțeleg ce înseamnă omul lui Dumnezeu, ce înseamnă sfânt.

Într-o zi, după Liturghie l-a reținut lângă el și i-a zis: „Știu cugetele tale și toată starea ta. Nu te teme. Nu te voi lăsa singur”. A început să-i explice despre lucrarea practică și contemplație, dar în special despre roadele lucrării neptice pe care le provoacă lucrarea lăuntrică.

„Dumnezeiescul har care deja a venit în sufletul tău va crește cum numai el știe și îți va deveni tuturor toate. În greutățile abrupte, harul se transformă în imagini și chipuri și te va ajuta. Te va liniști în tulburări, îți va deschide mintea ca să înțelegi tainele dumnezeieștii Pronii, pe care le vei întâlni”.  

I-a stabilit un program la început. „Vei începe să zici rugăciunea Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, timp de o oră. Să-i spui totuși și lui gheronda al tău ca să nu considere că este voia ta. Gheronda lui, simplu cum era, nu înțelegea ce înseamnă asta și nu l-a împiedicat”.

Când s-a dus iarăși la Sfânta Liturghie, l-a întrebat Gheronda Iosif, dacă a ținut programul. El i-a răspuns: „Gheronda cu această rugăciune din ochii mei curg râuri de lacrimi și înlăuntrul meu simt ca un clocot. O lumină arde în inima mea pentru Hristos”. De atunci, cu asistența lui Gheronda Iosif, a început să fie inițiat în tainele lucrării neptice. Această lucrarea provoacă curăția inimii și iluminarea dumnezeiască. Astfel s-a arătat luminător atonit, spre mângâierea noastră a celor ce am ajuns la sfârșitul veacurilor.

Ca preot, părintele Efrem a avut posibilitatea să-l viziteze și mai des pe gheronda al nostru, Iosif. De trei-patru ori pe săptămână urca pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. De la Katounakia până la Sfântul Vasile era destul urcuș. Vârsta tânără și râvna duhovnicească a părintelui Efrem depășea greutatea drumului. Dar mai cu seamă călăuzirile vechilor părinților noștri îl îndemnau la iubirea de osteneală, lucrarea cuprinzătoare a sporirii duhovnicești. 

De multe ori, din râvna lui de a se afla aproape de „învățătorul” său, așa îl numea pe Gheronda, se ducea mai devreme și se așeza pe bordură, așteptând să-i deschidă. Tipicul lui Gheronda Iosif era aspru și nu putea fi încălcat. Îl țineau cu acrivie și îl mulțumea pe tânărul ieromonah nevoitor la începutul nevoinței lui râvnitoare, de vreme ce a învățat însemnătatea ostenelii în care este deplinătatea ridicării crucii.

Programul lui Gheronda Iosif era în general după cum urmează: Săvârșirea vecerniei cu metanierul. Masă de obște și după aceea odihnă cu somn. Trezirea, mică adunare și o cafea. Apoi fiecare se retrăgea și începea privegherea cu metanierul până la miezul nopții. În continuare începea dumnezeiasca Liturghie, cu liniște și pace cum o cere lucrarea lăuntrică.

Adâncimea acestei taine „a slujirii în duh” și liniștire cu care săvârșea dumnezeiasca Liturghie, întotdeauna cu emoție și cu înflăcărare, încerca să ne-o transmită și nouă, să ne-o încredințeze și nouă fiindcă o „pătimise” preacuviosul gheronda al nostru.

Fiindcă viața în periferia Sfântului Vasile nu era suportabilă, s-au mutat în locuri mai joase, la Sfânta Ana cea mică, luând împreună cu ei puținele lor lucruri. La Sfânta Ana cea mică a rămas aproape două luni părintele Efrem aproape de Gheronda al nostru și a fost inițiat în cele mai de taină realități ale vieții isihaste și în tainele legii duhovnicești. Ne-a subliniat, ca pe un fapt semnificativ din viața sa, agonisirea și simțirea harului, pe care l-a primit prin binecuvântarea lui gheronda în acest interval în care a rămas aproape de el. Ce dor și tânjire ne-a provocat și ne-a aprins și nouă dorința să fim învredniciți și noi de aceeași binecuvântare, de vreme ce noi toți încercam pururea să urmărim aceeași linie și aceleași scopuri, mai ales când dovezile celor împreună-nevoitori cu noi erau atât de sigure și atât de clare!