În miez de noapte, priveghind la căpătâiul Sfintei

14 Octombrie 2016 00:50 Maria Burlă Reportaj

La Iași, efervescența de peste zi și multul zgomot se sting ușor-ușor, odată cu lăsarea nopții. Pentru unii a sosit vremea somnului; pentru alții, a privegherii. Gândurile se-adună-n rugăciunea fierbinte. Pașii molcomi înaintează sprijiniți de tăria credinței și de bunătatea celor de aproape. Răcoarea nopții alungă orice moleșeală și încet-încet ne apropiem de zidul pe care pelerinii l-au umplut de lumina lumânărilor. Auzim psalmii Utreniei și cu lumânările aprinse în mâini ne simțim ca în biserică. Încă puțin și iată, am ajuns la căpătâiul Ei, dându-i sărutarea de mulțumire și recunoștință, ca un umil dar al nostru de ziua sa.

„Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul Cel Sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea, şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. (...) De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu. Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit Dreapta Ta”.

În răcoarea nopții și-n miros de busuioc, pășim spre intrarea în Catedrala Mitropolitană pentru a statornici în inimă binecuvântarea primită cu puțin timp înainte. În urma noastră, alți și alți pelerini o îmbrățișează cu sufletul pe Sfânta Parascheva, urmându-ne. E ceas de priveghere, iar Sfinții Părinți au scris că aceasta este calea pe care merg toate virtuțile. Dincolo de această denumire a sfintei slujbe, privegherea înseamnă trezvie sau atenție la tine însuți, atenție la ce gândești, la ceea ce spui, la ceea ce faci.

„Cine priveghează cu ochii, să privegheze și cu inima”

Tăcerea și liniștea sunt condiții esențiale ale privegherii, iar aceasta întotdeauna va trebui însoțită de rugăciune. „Cine-și petrece vremea privegherii în vorbe deșarte, acela ar face mai bine dacă ar petrece-o dormind”, scria Avva Isaia Pustnicul.

„Cine priveghează cu ochii, să privegheze și cu inima. Cine se roagă cu duhul, să se roage și cu mintea, fiindcă este cu totul nefolositor a priveghea cu ochii, în timp ce sufletul doarme”, spunea ucenicilor săi Sfântul Niceta de Remesiana.

Ce-nseamnă oare a priveghea cu adevărat? Sfinții Părinți dau câteva sfaturi celui care dorește să se apropie de Domnul prin priveghere:

Să păstrezi o tăcere adâncă a inimii, o liniște din partea oricărui gând, în rugăciune;

Să-ți supraveghezi imaginația;

Să chemi cu smerenie neîncetatpe Domnul Iisus Hristos în ajutor;

Să-ți amintești neîncetat de moarte.

Așadar, a priveghea înseamnă a-i imita pe îngeri prin rugăciune și trezvie, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu și pentru a-I simți dragostea. A priveghea înseamnă a fi pregătit în orice clipă a te înfățișa în fața Domnului. A priveghea înseamnă a-ți depăși firea, a-ți cunoaște neputințele și a le birui, prin mila Lui și prin voința noastră. A priveghea e un  exercițiu al veșniciei alături de Dumnezeu și de sfinții Săi. În miez de noapte, la căpătâiul Sfintei Paracheva, ne rugăm să primim putere, sănătate, înțelepciune și mai presus de orice, dragostea de Dumnezeu.  

De la același autor

Ultimele din categorie