Hrana cea trupească și cea duhovnicească

Puncte de vedere

Hrana cea trupească și cea duhovnicească

    • prescuri
      Hrana cea trupească și cea duhovnicească / Foto: Bogdan Bulgariu

      Hrana cea trupească și cea duhovnicească / Foto: Bogdan Bulgariu

Privind înspre această pericopă ar trebui să găsim și noi în cele prezentate aici un model de viață. Căutăm noi cu adevărat în primul rând hrana cea duhovnicească? Punem noi pe primul loc pe Dumnezeu, spre a ne putea învrednici să primim și hrana trupească cu prisoință, ca binecuvântare? De nu, poate că nu ar strica să ne reprioritizăm viața. Îndrăzniți!

Text și context

Episodul de astăzi e plasat în vecinătatea celui al uciderii Sfântului Ioan Botezătorul. Oripilat de cele întâmplate cu acesta, Învățătorul se retrage în pustie. Mulțimea află și vine să Îl caute. Vrea să învețe, ori să i se asculte păsurile și să i se tămăduiască suferințele. Domnul nu poate să îi refuze. Evanghelistul consemnează faptul că I s-a făcut milă de ei și le-a vindecat bolnavii.

Seara

Activitatea tămăduitoare a fost urmată, precum era de așeptat, de propovăduire. În plinul acestui act cu relevanță multiplă, Hristos e întrerupt de către ucenici. La baza acțiunii lor stă un aspect de natură logistică. Constată că se apropie înserarea, iar oamenii sunt destul de departe de cetățile locuite. Ca atare, Îi cer lui Iisus să lase mulțimile să se retragă prin sate, spre a avea timp să-și cumpere de mâncare. Acesta oferă, însă, un răspuns neașteptat: „N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce”. Ucenicii sunt puși într-o situație ciudată. Nu au posibilitatea să facă acest lucru. Din motive practice. Singurele provizii consistă în cinci pâini și doi pești. Comunică acest lucru Învățătorului, Care poruncește să-I fie aduse. Apoi, cere mulțimilor să se așeze pe iarbă, binecuvintează, frânge și împarte celor de față bucatele cu pricina. Cele cinci pâini și cei doi pești devin astfel hrana unui grup imens de oameni, aproximat de către Evanghelist la cinci mii de bărbați, plus femeile și copiii. În plus, la momentul bilanțului, mai rămân și douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri.

Odată săvârșite toate, Hristos silește ucenicii să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul mulțimilor. 

În loc de concluzii

Minunea de astăzi are multiple semnificații. Oferă o mărturie în plus cu privire la calitățile supranaturale ale Săvârșitorului. Unele care nu se arată ca să înspăimânte, ci pentru a ajuta. A oferi hrana celor care riscau ca, din pricina faptului de a Îl fi urmat pe Fiul lui Dumnezeu în pustie, spre a-L asculta și a primi tămăduire, să rămână flămânzi. În plus, vine să vorbească și despre altceva. Tabloul pe care îl oferă e unul complex. Arată care sunt prioritățile în logica divină. Oamenii primesc întâi hrana sufletească. Vindecarea e urmată de propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Sufletele lor sunt chemate a se ospăta din acest festin nemaiîntâlnit. A se bucura din plin de prezența atotplinitoare a Divinului. Abia apoi va urma îndeplinirea celorlalte formalități. Domnul nu disprețuiește nevoile umane. E împlinirea lor. Pericopa evanghelică de astăzi vine să sublinieze acest lucru. Cei cinci mii de bărbați, alături de femeile și copiii din mulțime primesc hrana cea necesară. Într-un mod miraculos. Nimeni nu rămâne flămând. Coșurile cu firimituri strânse la finalul mesei vin să certifice acest lucru. Însă, ceea ce primează e legat de suflet. Întâi și-ntâi, pentru Dumnezeu sunt la mare preț cele spirituale. 

Privind înspre această pericopă ar trebui să găsim și noi în cele prezentate aici un model de viață. Căutăm noi cu adevărat în primul rând hrana cea duhovnicească? Punem noi pe primul loc pe Dumnezeu, spre a ne putea învrednici să primim și hrana trupească cu prisoință, ca binecuvântare? De nu, poate că nu ar strica să ne reprioritizăm viața. Îndrăzniți!

Citește despre: