Aspecte introductive

Minunea înmulțirii pâinilor e urmată de un moment de rugăciune. Fiul își îngăduie răgazul unei întrevederi cu Tatăl. Se roagă. Vorbește cu Părintele Său. Direct. De la inimă la inimă. Dialogul Lor se prelungește până când soarele apune. Ca atare, se găsește singur, în timp ce ucenicii călătoresc cu corabia pe Marea Galileii. Drumul lor nu e unul ușor. În plină furtună, barca e aproape scufundată de valuri. Ucenicii sunt speriați. Ca și când totul nu ar fi de ajuns, la a patra strajă din noapte Hristos li se va alătura. Umblând pe mare. 

Potolirea furtunii

Sunt cunoscute multiple episoade în care marinarii s-au lăsat pradă feluritelor morgane, iar acest lucru i-a dus la pieire. Ca atare, e firesc să se îndoiască de veridicitatea apariției, să înceapă să strige. Iisus încearcă să le domolească fricile. Li se adresează. „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi”, le spune El. Cuvinte care ar trebui să constituie laitmotivul vieții celor care-L urmează până astăzi. Căci, conștientizarea prezenței Sale e menită să alunge teama. A conferi siguranța atât de necesară fiecărui om care se simte, în felurite împrejurări ale vieții, fragil. 

Petru e cel care reacționează. Cere o confirmare suplimentară: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă”. O primește. „Vino!”, i se răspunde. O chemare, nu o poruncă. Totuși, una care nu îngăduie un refuz. Ca atare, coboară din corabie. O ia agale printre valuri înspre El. De-ndată începe să se îndoiască. Urmarea e imediată. Începe să se scufunde. Disperat, strigă către Învățător. Cere ajutor. Îl primește imediat, împreună cu o părintească mustrare: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”. Odată ajunși amândoi în corabie, vântul se potolește. Ucenicii sunt uimiți. Țin să mărturisească dumnezeirea Lui. Să discute între ei despre faptul că un astfel de miracol nu poate fi săvârșit de către oricine. Doar un om ales, în deplinul sens al cuvântului, ar fi capabil să facă astfel de lucruri mărețe. Cine în afară de Fiul lui Dumnezeu ar fi mai în măsură să poruncească și stihiilor?

În loc de concluzii

Pericopa de astăzi vorbește în primul rând Apostolilor și lui Petru, în special. E o mărturisire. Un pasaj autobiografic. Hristos se definește pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu. Nu oricum, ci prin intermediul unor fapte aparte, respectiv umblarea pe mare și potolirea furtunii. În plan îndepărtat ne vorbește și nouă despre faptul că viața însăși este o formă de a pluti pe marea învolburată a tentațiilor. Despre modul în care, asemenea lui Petru, suntem chemați și noi să venim înspre El. Suntem chemați să îndrăznim precum ucenicii, să nu ne temem. Atunci când suntem conștienți de prezența Lui în apropiere, aceasta ar trebui să ne confere siguranță. Să ne facă să fim bucuroși și împliniți. Atunci când răspundem prompt și privim spre Dânsul, putem merge și pe mare. Valurile vieții nu ne îneacă, iar vuietul din jur nu ne afectează. Important este să nu ne dezlipim privirea de la El. Îndrăzniți!