Text și context

Episodul ispitirii din Carantania e urmat de debutul propovăduirii. Legătura puternică dintre Hristos și Înaintemergător este de asemenea subliniată de către narator, Sfântul Matei. Acesta arată că întemnițarea lui Ioan a adus cu sine plecarea lui Hristos în Galileea. Cred că episodul trebuie înțeles ca o formă de protest în raport cu fapta reprobabilă săvârșită de către regele Iudeii. 

Propovăduirea

De Ioan și mesajul lui e legat și debutul propovăduirii Fiului lui Dumnezeu cel Întrupat. Adăstat în Capernaum, în hotarele lui Zabulon și Neftali, spre a împlini prorocia, El vine să aducă poporului mesajul mântuirii. Propovăduirea Lui reia întru totul mesajul celui care-L botezase. „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor”, vor fi cuvintele pe care le va rosti. Îndemnul, clar și concis, e menit a invita la reconsiderarea priorităților vieții și la schimbarea inimii. Motivația e una puternică. Apropierea Împărăției. Veșnicia este cea pentru care oamenii trebuie să lupte. Să se schimbe. Să devină mai buni. Să arate că sunt capabili să regrete răul făcut aproapelui și să compenseze prin faptul de a face bine. 

Actul răspândirii mesajului mântuitor e acompaniat de o dublă chemare. În plan general, toți cei care iau contact cu Învățătorul se regăsesc în ipostaza invitaților. La schimbarea vieții și urmarea lui Hristos. În cel apropiat, există câțiva oameni mai speciali, meniți a-L ajuta în munca sa de reconvertire a sufletelor oamenilor. Doi dintre ei sunt prezentați aici, Petru și Andrei. Pescarii care hălăduiau pe Marea Galileei sunt acum invitați să se reconvertească profesional. Să arunce mreaja în marea lumii. Să aibă răbdare și să aducă la Domnul sufletele celor care vor dori să-L descopere pe Dumnezeu. Relatarea se încheie, astfel, într-o manieră optimistă. Apostolul narator reușește să sintetizeze în cuvinte puține o parte importantă a activității mântuitoare a lui Iisus și să arate cum urma să se desfășoare munca Sa în ogorul lumii.

În loc de concluzii

Dincolo de dimensiunea istorică a pericopei evanghelice pe care o avem în vedere, există și o parte de actualitate. Astfel, pe lângă faptul că arată cât de puternică a fost legătura Mântuitorului cu Înaintemergătorul și faptul că Cel dintâi și-a început propovăduirea reiterând și întărind mesajul aceluia, și împlinind prescriptele Scripturii, ea vine să ne vorbească despre chemarea pe care Domnul ne-o adresează fiecăruia dintre noi. Una la schimbarea inimii. Căci pocăința înseamnă nu doar un act spontan, menit a vorbi despre o chestiune pasageră, ci un mod de viață. Sau, cel puțin un moment care marchează schimbarea de macaz în parcursul biografic al cuiva. Ca atare, urmând deopotrivă Divinului înomenit, cât și celui mai mare bărbat născut din femeie, cum a fost numit Ioan de către Sfinții Părinți în repetate rânduri, suntem chemați să ne schimbăm viața. Să analizăm prioritățile și să punem accent pe lucrurile care contează cu adevărat. Dacă o vom face, vom reuși cu adevărat să ne definim pe noi înșine drept făpturi vrednice de numele de creștin și vom schimba, probabil, fața lumii. Îndrăzniți!