Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk

Iconografie

Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk

    • Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk
      Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk

      Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este cunoscută și sub numele „Cea care arată calea”, deoarece Maica Domnului ne arată calea mântuirii, indicând cu mâna dreaptă spre Fiul ei, Fiul lui Dumnezeu.

Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk este prăznuită pe 28 iulie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este cunoscută și sub numele „Cea care arată calea” deoarece Maica Domnului ne arată calea mântuirii, indicând cu mâna dreaptă spre Fiul ei, Fiul lui Dumnezeu. Conform Tradiției Bisericii, icoana a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în timpul vieții pământești a Fecioarei Maria.

Sfântul Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, sugerează că icoana „Hodighitria” din Smolensk a fost pictată la cererea lui Teofil, prefectul Antiohiei. Din Antiohia, icoana sfântă a fost mutată la Ierusalim. De acolo, împărăteasa Evdochia a adus icoana la Constantinopol, iar Sfânta Împărăteasă Pulheria (sora împăratului) a așezat-o în biserica din Vlaherne, acolo unde era păstrat și Veșmântul Născătoarei de Dumnezeu (prăznuit pe 2 iulie).

În 1046, împăratul bizantin Constantin al IX-lea Monomahul (1042-1054) a căsătorit-o pe fiica sa Ana cu cneazul Vsevolod Yaroslavici, fiul lui Yaroslav cel Înțelept. El a binecuvântat-o ​​pe drumul ei cu acestă icoană. După moartea cneazului Vsevolod, icoana a fost moștenită de fiul său, Vladimir Monomahul, care a așezat-o la începutul secolului al XII-lea în catedrala din Smolensk, zidită în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Din acel moment, icoana a fost cunoscută sub numele de icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk.

În secolul al XIV-lea, icoana „Hodighitria” din Smolensk a ajuns în posesia principilor lituanieni. Fiica lui Vitovț, prințesa Sofia, a fost luată în căsătorie de marele cneaz Vasile Dimitrievici al Moscovei (1398-1425). În 1398, ea a adus icoana Maicii Domnului „Hodighitria” la Moscova. Ei au așezat sfânta icoană în Catedrala „Buna Vestire” de la Kremlin, în partea dreaptă a ușilor împărătești.

În 1456, la cererea locuitorilor din orașul Smolensk, episcopul Misail a dus icoana în mod solemn la Smolensk, într-o amplă procesiune. În Moscova au rămas două copii: una a fost așezată în Catedrala „Buna Vestire”, iar cealaltă în Mănăstirea Novodevici, zidită în amintirea revenirii icoanei în Rusia. Mănăstirea a fost construită pe Devici Pole (n.r. ‒ „câmpul Maicii Domnului”), atunci când „cu multe lacrimi” moscoviții au dus sfânta icoană la Smolensk.

În anul 1602 a fost pictată încă o copie fidelă a icoanei făcătoare de minuni (în 1666, împreună cu pictograma originală au adus o nouă copie la Moscova), care a fost așezată în turnul Porții Dneprovsk. Ulterior, în 1727, acolo a fost construită o biserică de lemn, iar în 1802, o biserică de piatră.

Noua copie s-a dovedit a fi făcătoare de minuni le fel ca și vechea icoană. Pe 5 august 1812, armata rusă a luat copia făcătoare de minuni cu ea, pentru a-i apăra pe soldați de inamici. În ajunul bătăliei de la Borodino soldații au purtat această sfântă icoană prin tabără, ca să-i încurajeze și să-i inspire pe soldații.

Icoana originală a Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk a fost dusă la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în ziua marii bătălii de la Borodino, scoțând-o apoi în procesiune alături de icoanele Maicii Domnului din Iviron și Vladimir, prin cartierele Belo, Kitai și pe zidurile Kremlinului. După aceasta, icoana a fost dusă la cei bolnavi și răniți ce se aflau la Palatul Lefortovo. După ce a părăsit Moscova, icoana a fost dusă la Yaroslavl.

Astfel, prin aceste icoane, Maica lui Dumnezeu a apărat Ținutul Rusiei. După victoria asupra forțelor inamice, icoana Maicii Domnului „Hodighitria” s-a întors la Smolensk, împreună cu copia sa proslăvită.

Instituirea prăznuirii icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk pe 28 iulie a avut loc în anul 1525, în amintirea revenirii icoanei în Rusia.

În Rusia sunt cinstite ca făcătoare de minuni mai multe copii ale icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk, fiind prăznuite în aceeași zi (28 iulie). De asemenea, o copie a icoanei proslăvită prin minuni în secolul al XIX-lea este prăznuită pe 5 noiembrie.

Copiile icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk, cunoscute ca făcătoare de minuni, sunt: Icoana Maicii Domnului „Ustiug” (1290), Icoana Maicii Domnului „Vidropusk” (sec. XV), Icoana Maicii Domnului „Voronin” (1524), Icoana Maicii Domnului „Cristoforskaia” (sec. XVI), Icoana Maicii Domnului „Supralskaia” (sec. XVI), Icoana Maicii Domnului „Iug” (1615), Icoana Maicii Domnului „Igrițkaia” (1624), Icoana Maicii Domnului „Șuia” (1654-1655), Icoana Maicii Domnului „Sedmiezersk” (sec. XVII), Icoana Maicii Domnului „Sergievsk” (1730) ş.a

Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk este considerată unul dintre odoarele sfinte al Bisericii Ortodoxe Ruse. Foarte mulți oameni mărturisesc minunile și ajutorul pe care l-au primit și continuă să-l primească de la Maica Domnului „Care arată calea”, prin sfintele sale icoane.

Citește despre: