Icoanele ne pun față în față cu Dumnezeu

Dictonul „Crede și nu cerceta” este unul occidental și nu are nimic comun cu Ortodoxia, nu se găsește în Sfânta Scriptură. Tocmai, Domnul cere: „Cercetează și crede!”. „Dacă omul este foarte corect și sincer cu sine, poate să trăiască un moment de revelație și chiar să se convertească, să cedeze evidenței, luminii, adevărului și să ajungă în starea Sfântului Pavel, aflat pe drumul Damascului, sau să ajungă, fără a-și da seama, să uite de el și de ce se întâmplă cu el: să-și scape mapa din mână, sau să-l podidească lacrimile fără să știe de ce”, spune părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița.

Preacuvioase părinte stareț, o pictură realizată corect, pe pereții unei biserici sau din icoane, are efecte și asupra unui necunoscător? De exemplu, intră în biserică un om care nu are cunoștințe sau poate nu este credincios.

O pictură bisericească realizată corect, după canoanele ortodoxe, are efect asupra oricărui om. Căci icoana are și un aspect didactic, deoarece vorbește de istoria Bisericii, vorbește de viața și istoria sfinților, vorbește de viața Mântuitorului și a Maicii Domnului. Poate să aibă și un aspect exterior, cultural, în special la bisericile vechi. Apoi, ea mai are și un aspect liturgic. Nu se poate face Sfânta Liturghie fără cel puțin două icoane: a Mântuitorului și cea a Maicii Domnului. Mai mult, icoana are și un aspect eshatologic.

Dar să zicem că omul este ateu. În acest caz, imaginea religioasă, pictura ortodoxă dintr-o biserică are un impact maxim asupra lui, fiindcă un ateu nu-și trăiește dimensiunea sa infinită, spirituală. Nu și-o trăiește, o ignoră voit. El însă este creat de Dumnezeu, fie că vrea, fie că nu vrea. Și fiind creat de Dumnezeu, are chipul lui Dumnezeu imprimat, cum ai imprima o pecete pe ceară. În momentul în care omul acesta ateu, fără Dumnezeu – că el vrea așa, să fie fără Dumnezeu, vrea să fie autonom – a intrat într-un spațiu ortodox autentic, dacă este foarte corect și sincer cu sine, poate să trăiască un moment de revelație și chiar să se convertească, să cedeze evidenței, luminii, adevărului și să ajungă în starea Sfântului Pavel, aflat pe drumul Damascului, sau să ajungă, fără a-și da seama, să uite de el și de ce se întâmplă cu el: să-și scape mapa din mână, sau să-l podidească lacrimile fără să știe de ce.

Pentru că lui, de fapt, într-un spațiu cu o pictură autentică, îi apare Dumnezeu Creatorul în față. Și cum l-a văzut Saul pe drumul Damascului pe Domnul, așa-L vede ateul pe Domnul într-o pictură religioasă autentică. Să zic că nu este atât de sensibil și curat ca să perceapă prezența lui Dumnezeu. Dar chiar păcătos și ticălos fiind, chipul lui Dumnezeu dinlăuntrul său vorbește atunci efectiv în el, chiar de nu se manifestă.

„Arta religioasă autentică ne ajută să-L cunoaștem mai ușor pe Dumnezeu”

Pentru cei care s-au obișnuit, impactul este din ce în ce mai mic – asta, referitor la ortodocși. Ortodoxul care este necunoscător și care se duce la biserică pentru că așa-i obiceiul, acesta-i de plâns. El este botezat, este ortodox, dar ignoranța îl duce la această stare și nu trăiește nimic. Acești oameni nu fac nici cel mai mic efort de a-și cunoaște credința: să citească ceva despre asta, căci, de fapt, pictura religioasă este un material didactic în cel mai elementar aspect.

Cum omul este ființă unică, putem vorbi de nenumărate impacturi ale picturii asupra fiecărei persoane în parte. Impactul poate să fie foarte mare asupra unui ateu. Impactul poate să fie absolut foarte mare asupra creștinului ortodox care este conștient și este cunoscător al artei bisericești. Un asemenea creștin, când a intrat într-o biserică, de exemplu, biserica cu mozaicurile de la Chora, din care s-au păstrat foarte puține, sau „Sfânta Sofia” din Constantinopol, dacă ar fi fost astăzi în splendoarea ei dintru început, pentru un ortodox autentic cunoscător i-ar fi suficient doar să intre acolo, să privească la Divinitatea adusă pe pământ și pur și simplu să se unească cu ea fiind scăldat în lacrimi de bucurie. Sunt oameni care în acest mod trăiesc arta și dogmele transpuse prin artă – le trăiesc la maximum.

Dictonul „Crede și nu cerceta” este unul occidental și nu are nimic comun cu Ortodoxia, nu se găsește în Sfânta Scriptură. Tocmai, Domnul cere: „Cercetează și crede!”. Omul este o ființă concretă, creată. Are nevoie de concret – să pipăie, să vadă. Hristos a zis: „Adu degetul și mâna ta, Toma, și pipăie-Mă”. Și aici se justifică și se argumentează icoana: să vadă! Dacă ar fi numai o Ortodoxie teoretică, atunci ar fi foarte greu să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu. Ar fi incompletă. Dar arta ne ajută în acest sens și doar arta autentică. Cealaltă nu ne duce la Dumnezeu; ne duce la cele pământești.

De la același autor

Ultimele din categorie