Se împlinesc 10 ani de când mulțimea de cler și popor adunată la Gledin în fața  icoanei Episcopului Pahomie al Romanului și-a unit glasul cântând pentru prima dată imnul cuvenit unui sfânt ierarh.

Viața de sfințenie, evlavia și înțelepciunea în păstrarea dreptei credințe și chipul de părinte duhovnicesc[1] sunt  temeiuri pentru care ierarhul Pahomie a fost înscris alături de ceilalți sfinți români în calendarul ortodox, având ca zi de prăznuire data de 14 aprilie. Iniţiativa canonizării Sfântului Ierarh Pahomie, Episcopul Romanului, născut spre sfârșitul secolului al XVII-lea în micul şi străvechiul sat românesc Gledin, a aparţinut Mitropolitului Bartolomeu Anania. Acesta a inclus spre sfârșitul vieții și în testamentul său ca cinstirea și cultul Sfântului Pahomie să fie neîntreruptă peste generații.

Pe 14 aprilie 2007, în prezența a 25 de ierarhi înconjurați de preoți și credincioși, s-a dat citire Tomosului Sinodal de canonizare a Sfântului Ierarh Pahomie. La acest eveniment desfășurat la Gledin a participat și Preafericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, care a răspuns invitației Înaltpreasfințitului Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Prezența delegației Bisericii Ortodoxe din Ucraina a fost un semn de aleasă prețuire arătat sfântului care a fost viețuitor și al Lavrei Pecerska din Kiev. La eveniment a participat și o delegație din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, din care au făcut parte Arhimandritul Timotei Aioanei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iașilor și Arhimandritul Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.  

Isihia trăită în rugăciune și în studiul scrierilor patristice a fost idealul pentru care a luptat călugărul nemțean Pahomie, numit și „liniștitorul de sub Muntele Chiriacu” sau „liniștitorul din Sihăstria Pocrovului”[2]. În Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ierarhul ardelean este consemnat ca un vrednic slujitor al Bisericii strămoșești, contribuind prin râvna și osteneala sa la îmbunătățirea vieții spirituale din eparhia Romanului, pe care a păstorit-o.

Însă Sfântul Pahomie rămâne cunoscut mai ales ca un iubitor al rugăciunii și scrierilor Sfinților Părinți. Astfel, cu bucurie sfântă scria într-una dintre însemnările sale: „Dumnezeu Care a zis să lumineze lumina, adică întunericul, Acela a descoperit aceste sfinte scripturi neamului nostru, cel ce şedea întru întunericul neştiinţei şi în umbra legii şi a nepriceperii, iar acum a strălucit soarele dreptăţii al credinţei celei bune. Tot neamul nostru românesc, toată suflarea, să-L laude pe Domnul Iisus Hristos”[3].

Inima lui a rămas legată o dată pentru totdeauna de Schitul Pocrov din Poiana Raiului, locul unde a aflat iluminarea spirituală. După ce renunță la stăreția Mănăstirii Neamț, cu binecuvântarea Sfântului Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, se retrage aici și întemeiază o comunitate mică de sihaștri. La scurt timp este ales episcop de Roman, iar după șapte ani de păstorire revine la sihăstria sa, ridicând în anul 1714 o biserică de lemn închinată Acoperământului Maicii Domnului. Vitregiile vremii au încercat credința și liniștea sfântului, astfel încât, aflat departe de locul său drag și de neamul său, s-a săvârșit la  Lavra Pecerska pe când era abia trecut de 50 de ani.

Marele istoric Nicolae Iorga îl remarca pe ierarhul Pahomie ca fiind „cel mai de seamă cărturar dintre clericii moldoveni din acel timp.[4].  Este necesar să amintim că Episcopul Melchisedec al Romanului are cea mai importantă contribuție la biografia înaintașului său, pe care îl admira ca pe un iubitor de liniște. Astfel, în ,,Cronica Romanului şi a Episcopiei de Roman”[5], redă viaţa și petrecerea întemeietorului Schitului Pocrovului, scrise de un ucenic anonim în Pomelnicul mare al schitului. În anul 1885, căutând mormântul episcopului Pahomie în lavra kieviană, Melchisedec găsește doar inscripția de pe capacul cutiei în care s-au aflat moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan duse la Kiev de Episcopul Pahomie, în care era menționat că: „a vieţuit opt ani în Lavra Pecerska, unde a murit şi a fost îngropat înaintea marilor uşi ale bisericii. Anul 1724 luna aprilie 26 zile”[6].

Dragostea Sfântului Pahomie față de locașul de la Pocrov, cât și prezența lui după moarte, simțită de către monahii viețuitori aici, au fost confirmate de descoperirea cinstitelor sale moaște. Astfel, în data de 9 octombrie 2013, în urma unor lucrări de renovare, în pronaosul bisericii s-au aflat în chip minunat osemintele unui sfânt. La scurt timp s-a descoperit în Cazania lui Varlaam și însemnarea lui Lazăr Ursu, ucenicul ierahului Pahomie, care menționează că: „Această sfântă carte, cu bune învăţături şi de mare folos sufletesc, o am cumpărat eu, smeritul ieromonah Lazăr, de la Kiev, din cămara Pecerskii din care se vând cărţile la Podolia, când am fost după rămăşiţele răposatului Pahomie, carele a fost episcop la Roman. Văleat 7234 (1725), luna septemvrie, 16 zile”[7].  Aceaste mărturii ne-au determinat să credem că moaștele  descoperite în chip minunat în biserica de la Pocrov sunt ale Sfântului Pahomie.

Rugăm pe Sfântul Pahomie, la această sărbătoare, să ne ocrotească cu dragostea lui și să ne dăruiască tuturor bucuria Învierii lui Hristos!