„Voiam să vorbesc puțin despre suferință, că tot fuge lumea de ea. Nu știm ce timpuri ne mai așteaptă și pe noi, dar de va fi suferință, s-o luăm ca pe o lecție pedagogică pe care Dumnezeu vrea să o arate neamului nostru pentru a ne întoarce la pocăință, pentru a ne pregăti de întâlnirea cu El și cu judecata care va fi nemitarnică.

Să lăsăm suferința să ne schimbe așa cum l-a schimbat pe Sfântul Ioan Evanghelistul lângă Cruce și așa cum se întâmplă cu toți bolnavii de cancer care suferă mucenicește, iar roadele... noi prea puțin le vedem. Îi vedem mai degrabă ca pe niște osândiți la moarte.

Și pe martirii noștri din închisori îi privim ca oameni ai durerii și ai suferinței, dar ei acum strălucesc în cer, încât e mai mare bucuria că au îndurat toate pentru dragostea lui Hristos. De aceea se spune așa de frumos în acatistul Sfântului Ignatie Teoforul, care avea pe buzele lui cuvântul „Hristos” atunci când era sfâșiat de fiare. El nici nu lua aminte la ce i se întâmpla, Îl propovăduia pe Hristos chiar acolo, în mijlocul chinului.

Se spune în acatistul său: „Creștinătatea nu este doar un lucru al sfătuirii, ci al mărimii de suflet și al suferinței pentru adevăr, pentru că suferința dovedește tăria credinței”. Recomand tuturor o carte formidabilă despre suferință, scrisă de arhimandritul Simeon Kraiopoulos – Taina suferinței –, care poate să ne dea o înțelegere duhovnicească și a acestui aspect al vieții noastre atât de întâlnit astăzi, și în familie, și în monahism”, spune ieromonahul Alexandru de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.