Scrii că uneori slăbești foarte mult, până la împuținare sufletească sau chiar până la deznădejde. Să știi că uneltirile de căpetenie ale vrăjmașului sunt două: să-l lupte pe creștin cu înălțarea de sine și părerea de sine sau cu împuținarea sufletului și deznădejde. Sfântul Ioan Scărarul scrie despre un nevoitor iscusit că destrăma uneltirile potrivnicilor cu ajutorul armelor pe care le foloseau aceștia. Când îl aduceau la deznădejde, atunci el își spunea sieși, precum și vrăjmașilor: „Cum, adică până acum m-ați lăudat și m-ați aruncat în părere de sine!” – destrămând prin aceasta intenția lor cea rea. Iar dacă vrăjmașii iarăși încercau din altă parte să-l laude și să-i dea motive pentru semeție și părere de sine, starețul le zicea: „Cum așa? Parcă nu demult mă aduceați în deznădejde; acestea două se contrazic unele pe altele!”. Și, astfel, acest nevoitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, scăpa de uneltirile vrăjmașului prin armele acestuia, folosindu-le la timpul potrivit una împotriva alteia.

La fel, scrii că îți vine uneori gândul să te ridici cu bărbăție împotriva vrăjmașilor și mă întrebi dacă e cu dreptate acest lucru? Opusul bărbăției, puținătatea sufletească, arată că nu e cu dreptate. Nu este în măsura noastră să ne ridicăm împotriva răutății viclenilor vrăjmași, ci mai cu seamă să alergăm totdeauna cu smerenie la ajutorul și acoperământul dumnezeiesc, chemând pe Domnul Însuși și pe Preacurata Maica Sa, precum ne sfătuiește să facem Sfântul Ioan Scărarul: „Cu numele lui Iisus să alungi pe cei potrivnici”. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul 1, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 153)