Între 1000 şi 600 de ani trăiau oamenii de la Adam până la Noe; între 600 şi 200 de ani cei de la Noe până la Avraam şi între 200 şi 100 de ani generațiile de la Avraam până la Iosua Navi, pentru ca de la David încoace vârsta subcentenară să devină normală, după cuvântul psalmistului, care zice: „Zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere” (Psalmul 89, 10-11).

În cartea neamului se spune că Adam a trăit 930 ani, Set 912 ani, Enos 905 ani, Cainan 910 ani, Maleleil 895 ani, Iared 962 ani, Enoh 365 de ani – el fiind luat la Domnul la cer – Matusalem a trăit 969 ani; el devenind simbolul longevității; în sfârşit, Lameh a trăit 753 ani şi Noe 950 ani.

Începând cu această perioadă, vârsta omului scade gradual. În Sfânta Scriptură se spune că Dumnezeu – văzând că s-a înmulțit răutatea oamenilor şi părându-I rău „că l-a făcut pe om” – pentru a desființa păcatul, a adus potopul asupra pământului, eveniment care a despărțit şi istoria lumii în două perioade: prediluviană şi postdiluviană; cea din urmă fiind privită ca o naştere din nou a lumii.

Singur Noe – împreună cu ai săi, pentru faptul că era „drept” şi „fără prihană” – a câştigat bunăvoința lui Dumnezeu, fiind salvat de primejdia potopului care „a stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul – respectiv toți urmaşii lui Cain au pierit – de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie” (Facerea 7, 23).

După potop apare un declin brusc al mediei de viață, aşa încât are loc o scădere semnificativă a vârstei oamenilor: Sem a trăit 600 ani, Arfaxad 465 ani, iar Şelah 460 ani, Terah 205 ani, Sarra 127 ani, Avraam 175 ani, Isaac 180 ani, Iacov 147 ani, Iosif 110 ani şi Moise 120 ani.

În cartea Facerea 6, 2-4 se spune că Domnul, văzând că „fiii lui Dumnezeu” (descendenți din Set) au luat pe fiicele oamenilor (descendente din Cain) din care s-au născut uriaşii (care erau oameni renumiți pentru răutatea lor, încercând să-şi măsoare puterile cu Dumnezeu), a zis: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”.

De-a lungul timpului n-au lipsit din dezbaterile celor acreditaţi temele ilustrate în Biblie în legătură cu vârsta oamenilor. Unii au spus cum că ar fi vorba despre anii lunari, care sunt mai scurți decât cei solari; a se vedea calendarul din Orientul Mijlociu, care este unul lunar. Alții spun cum că ar fi o exagerare.

Or, noile descoperiri prilejuite de descifrarea genomului uman vin să confirme concluzia cum că o vârstă între 200-250 de ani ar fi fost una firească, desigur la aceasta adăugându-se darul şi vrerea lui Dumnezeu. Sunt şi astăzi cazuri de oameni – ce e drept, destul de izolate – care ating o astfel de vârstă. Or fi având o viață sfântă?!

II

Personal, consider că longevitatea vieţii omului este darul şi binecuvântarea exclusivă a lui Dumnezeu – Cel care ţine caierul vieţii fiecăruia – şi nicidecum acea „osteneală şi durere” de care vorbeşte psalmistul.

De acest dar şi binecuvântare s-a bucurat şi se bucură – şi îi doresc să se bucure cât mai mult – Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care – în ziua de 25 august – împlineşte vârsta patriarhală de 90 ani, fiind născut la 25 august 1929.

S-a născut din părinţii Maria şi Mihai Zainea – o familie de oameni credincioşi şi cu multă aşezare duhovnicească din localitatea Herăşti, comuna Greabănu, din judeţul Buzău. Din botez se numea Vasile. Primele opt clase le-a învăţat în satul şi comuna natală, după care – în perioada 1944-1948, fiind pasionat de limba franceză – a urmat cursurile Liceului Teoretic din Râmnicu Sărat.

Peste ani va traduce din limba franceză Confesiunile Fericitului Augustin; din L. Uspensky va traduce Essais sur la Théologie de l’icône dans l’Église Orthodoxe, iar din Paul Evdokimov va traduce L’art de l’icône: Théologie de la Beauté şi La Connaissance de Dieu dans la tradition orientale.

După ce a obţinut Diploma de bacalaureat s-a închinoviat – ca frate – la Mănăstirea Neamţ, unde va urma cursurile Seminarului monahal. În 1951, la 10 martie, a fost tuns în monahism cu numele Pimen – avându-l ca naş de călugărie pe monahul Filaret Dutcovici. Câteva luni mai târziu, în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la 29 iunie, va fi hirotonit ierodiacon pe seama aceleiaşi mănăstiri. Atât tunderea în monahism cât şi hirotonia în diacon au fost săvârşite de Preasfinţitul Pavel Şerpe, stareţul mănăstirii de la acea vreme.

Doi ani mai târziu – după ce în prealabil, în perioada 1952-1953, a urmat cursurile de specialitate în arta ceramică organizate la Atelierul Patriarhiei de la Curtea de Argeş – s-a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1957 la catedra de Patrologie, sub îndrumarea Pr. prof. univ. dr. Ioan Ghe. Coman – rectorul Institutului la acea vreme – cu lucrarea Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale.

În paralel cu studiile teologice, a urmat şi cursurile Institutului de Arte Plastice din Bucureşti, secţia muzeologie; calificare ce îl va ajuta la organizarea muzeelor de la Mănăstirile Putna, Dragomirna ş.a.

III

Graţie seriozităţii sale, la scurt timp după finalizarea studiilor universitare, ierodiaconul Pimen Zainea a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Neamţ de Mitropolitul Iustin Moisescu şi numit, mai întâi, egumen al Mănăstirii Putna – stareţ fiind la acea vreme protosinghelul Calinic Lupu (1957-1958) – şi apoi stareţ (1958-1961).

Decretul 410/1959, care a decimat mănăstirile prin dărâmarea sau închiderea lor şi alungarea monahilor şi monahiilor pe drumuri sau băgarea unora dintre ei în puşcării l-a găsit în ascultarea de stareţ. Şi cu toate că era licenţiat în Teologie – singura condiţie care îl îndreptăţea să scape de mânia comunistă – din motive lesne de înţeles, în 1961 stăreţia i-a fost luată şi încredinţată arhimandritului Efrem Chişcariu (1961-1962). Ieromonahului Pimen i s-au încredinţat spre păstorire şi slujire pentru doi ani – 1962-1964 – mai întâi Mănăstirea Văratec, iar mai pe urmă, ca egumen, Schitul Durău, care pe atunci figura ca biserică de enorie.

Însă în 1964 – la scurt timp de la numirea Arhimandritului Gherasim Cucoşel ca stareţ al Mănăstirii Putna, cu care ieromonahul Pimen se cunoştea din Mănăstirea Neamţ – s-a întors în „Dulcea Bucovină”, respectiv în Mănăstirea Putna; de această dată, nu în calitate de stareţ, ci ca ghid, fiind considerat la vremea aceea unul dintre cei mai mari ghizi din ţară – majoritatea turiştilor venind la Mănăstirea Putna ca să-l asculte recitând Doina lui M. Eminescu şi mai ales explicaţiile de la Harta cu Moldova din timpul lui Ştefan cel Mare – dar şi omul de nădejde şi încredere al stareţului, care – sub supravegherea arhitecţilor Ioana Grigorescu, Virgil Antonescu, Ştefan Balş, Constantin Dumitrescu, Virgil Polizu şi Eugen Chefnoux – era implicat într-un amplu proces de restaurare a bisericii mănăstirii, a turnului tezaurului, a turnului porţii şi celui al clopotniţei.

Tot în acea perioadă s-au construit corpul de chilii, clădirea muzeului şi s-a mărit paraclisul – ctitoria Mitropolitului Iacob Putneanul.

În plus, stareţul trebuia să mai asigure şi cele necesare arheologilor care reluaseră cercetările întrerupte, scoţând la iveală temeliile Casei domneşti şi ale chiliilor din secolul al XV-lea, edificii care se vor construi în timpul arhimandritului Iachint Unciuleac (1977-1992), sub directa supraveghere şi finanţare a Patriarhului Teoctist, mitropolitul Moldovei şi Sucevei de la acea vreme, dar şi a Episcopului-Vicar Pimen Suceveanul.

A rămas în ascultarea de ghid la Mănăstirea Putna din 1964 până în 1974 – timp în care, în 1966, a primit rangul de protosinghel – când a fost numit de Mitropolitul Iustin Moisescu stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. La un an de la numirea sa în această demnitate, în 1975, Protosinghelul Pimen Zainea a primit rangul de arhimandrit, ambele hirotesii fiind săvârşite de Mitropolitul Iustin Moisescu.

În 1976, arhimandritul Pimen Zainea a primit, pentru un an, o bursă de studii în Germania, timp în care a ţinut nenumărate conferinţe în Belgia, Franţa, Elveţia, Austria ş.a. despre frumuseţile şi valorile inegalabile ale Ortodoxiei româneşti.

Imediat după terminarea cursului de limbă germană, urmat în cadrul Universităţii din Köln – Germania, în 1977, arhimandritul Pimen Zainea a fost trimis de Patriarhia Română – respectiv de Patriarhul Iustin Moisescu, deoarece între timp se strămutase la cele veşnice Patriarhul Justinian Marina (1948-1977) – ca misionar la românii din America şi Canada; arhiepiscop la acea vreme fiind Victorin Ursache. Un an mai târziu, în 1978, a fost numit de acelaşi patriarh Superior al Aşezământului Românesc de la Ierusalim.

Revenind în ţară, în 1979, Patriarhul Teoctist Arăpaşu (1986-2008) – la acea vreme mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1977-1986) – l-a numit, în 1980, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, rămânând în această demnitate până în anul 1982, când – la propunerea aceluiaşi mitropolit – a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor cu titulatura Suceveanul.

IV

Hirotonia întru arhiereu a fost săvârşită în ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie – la hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, de către Patriarhul Teoctist Arăpaşu – la acea vreme mitropolit – Eftimie Luca, Episcopul Romanului şi Huşilor, şi Roman Ialomiţeanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, în prezenţa Patriarhilor Diodor al Ierusalimului şi Iustin al României.

Ca Episcop-Vicar, pe lângă rezolvarea problemelor curente de la birou, avea în atenţie şi buna desfăşurare a întregii activităţi eparhiale – cancelarie, protopopiate, Seminarul teologic, mănăstiri, revistă, tipografie, sector cultural-misionar – bucurându-se, totodată, de toate drepturile pe care i le conferă Sfintele Canoane şi Legiuirile bisericeşti acestei demnităţi; slujea şi predica în toate parohiile şi mănăstirile din cele patru judeţe componente ale Arhiepiscopiei Iaşilor: Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ, ca delegat al chiriarhului, supraveghind îndeaproape activitatea liturgică, pastoral-misionară şi socială, culturală, precum şi cea administrativ-edilitară a preoţilor din parohii; sfinţea biserici, clopotniţe şi case parohiale şi prezida conferinţele preoţeşti, sinaxele monahale şi cursurile de ghizi, care se organizau în fiecare an în Sala „Iustin Moisescu” de la Centrul eparhial; de asemenea, primea nenumărate delegaţii din ţară şi din străinătate, pe care adesea le însoţea pe la mănăstirile din eparhie; coordona şi supraveghea lucrările de construire, restaurare şi consolidare a bisericilor şi mănăstirilor – monumente istorice – contribuind nu de puţine ori din visteriile personale; prezida, din încredinţarea chiriarhului, sesiunile anuale ale Consiliului şi Adunării Eparhiale.

După cum puteţi constata, am enumerat doar câteva dintre multele atribuţiuni pe care Episcopul-Vicar Pimen Suceveanul le avea la aceea vreme, atribuţiuni care evidenţiază în mod special frumoasa colaborare dintre chiriarh şi auxiliarul său.

După evenimentele din 1989 până în 1990, când a fost numit noul mitropolit, Preasfinţia Sa a îndeplinit şi funcţia de locţiitor de mitropolit al Moldovei şi Sucevei, iar din toamna anului 1990, până la plecarea sa ca arhiepiscop, pe cea de rector al reactivatei Facultăţi de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

V

Anul 1990 poate fi considerat începutul unei noi ere în Biserica Ortodoxă Română. Libertatea dobândită prin jertfă, în decembrie 1989, a făcut posibilă şi reaşezarea lucrării Bisericii străbune în firescul ei. Reactivarea sau înfiinţarea unor noi eparhii în ţară şi în străinătate era imperios necesară. Printre eparhiile reactivate s-a numărat şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cândva mitropolie, ceea ce a atras după sine alegerea chiriarhului; aşa se face că, la 24 ianuarie 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales în demnitatea de arhiepiscop pe Preasfinţitul Pimen Suceveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Nici nu se putea o alegere mai potrivită! Înaltpreasfinţia sa, deşi nu se născuse în Bucovina, se întorcea acasă. A şi spus în ziua instalării, întâmplată în 4 martie 1991, plimbându-se bucuros dintr-un capăt în celălalt al scenei: M-am întors acasă! Acesta i-a fost mesajul cuvântului de la instalare, mulţumindu-I – totodată – lui Dumnezeu, Sfântului Ioan cel Nou – ocrotitorul Moldovei, dar şi credincioşilor pentru această reuşită.

VI

Ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, pe lista priorităţilor Înaltpreasfinţiei Sale a stat scris programul: „Nici un sat fără preot şi biserică”, având în vedere situaţia misionară cauzată de prozelitismul multiconfesional din eparhie; predarea orei de Religie în şcoli de către un personal calificat; dezvoltarea activităţilor sociale prin construirea de aşezăminte caritabile pentru bătrânii abandonaţi, copiii orfani şi cei ai străzii, prin implicarea unor parohii, mănăstiri şi schituri în susţinerea acestora; ajutorarea cu cele necesare traiului a familiilor cu venituri precare; organizarea de tabere şi excursii pentru copiii din Basarabia şi Bucovina, precum şi şcolarizarea celor care doresc să urmeze cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Dosoftei” din Suceava; restaurarea monumentelor şi salvarea frescelor de la distrugere; construirea unui nou centru administrativ; şi – nu în ultimul rând – recuperarea celor 192.500 hectare de pădure, care au aparţinut Fondului bisericesc, confiscat de regimul comunist.

Din cele enumerate – doar câteva dintre cele multe care definesc lucrarea Înaltpreasfinţiei Sale în cele aproape trei decenii de slujire arhiepiscopală – cam toate s-au realizat, potrivit agendei propuse, mai puţin aducerea în ograda Bisericii a Fondului bisericesc. În acest sens, Înaltpreasfinţia Sa a bătut de-a lungul timpului la toate porţile mai-marilor ţării pentru a-i determina să înţeleagă că ceea ce solicită este un drept al Bisericii, însă zbaterile Înaltpreasfinţiei Sale au fost fără sorţi de izbândă.

Ar fi nedrept să nu amintim faptul că singurul om de Stat care a înţeles acest adevăr: Că pădurile solicitate de ierarh sunt ale Bisericii – a fost Premierul Adrian Năstase; Excelenţa sa, în 2004, a restituit arhiepiscopiei 90.000 ha., însă nu din Fondul Bisericesc, ci din proprietatea statului. Din păcate, ceea ce domnia sa a restituit, la scurt timp, o alianţă de tristă amintire – prin reprezentanţii ei locali, post-comunişti, ale căror nume nu merită pomenite – a luat înapoi. Nu este singurul moment de acest fel. În cei 90 de ani (1929-2019), dintre care 70 puşi în slujba Bisericii (1949-2019), Înaltpreasfinţia Sa s-a întâlnit cu nenumărate astfel de momente, în care Biserica a fost nedreptăţită.

VII

Dincolo de toate nedreptăţile pe care le-a trăit de-a lungul vieţii sale, raportându-ne doar la cele trei decenii de slujire arhiepiscopală, Înaltpreasfinţitul Pimen a ştiut să îmbine în mod armonios cele ale Martei cu cele ale Mariei. Nu a pregetat niciodată să vină de pe şantierul căminului de bătrâni – de la fasonat fierul – sau de pe şantierele în care se construiau case pentru sinistraţi, pentru bătrânii singuri sau pentru copiii abandonaţi, unde Înaltpreasfinţia Sa lucra alături de echipa de meseriaşi, direct în Studioul Radio Trinitas sau Trinitas TV sau în oricare alt Studiou Radio sau TV pentru interviuri, sau în amfiteatre pentru conferinţe, simpozioane, festivaluri, concerte şi multe alte manifestări cultural-religioase şi artistice la care trebuia să fie prezent.

Înaltpreasfinţia Sa este un exemplu de dăruire în slujirea lui Dumnezeu, a credincioşilor şi a monahilor din eparhia pe care cu darul lui Dumnezeu o conduce de aproape trei decenii şi pentru care se roagă în fiecare zi; dar şi în slujirea celor care sunt în suferinţe şi lipsuri de tot felul.

Deşi are o vârstă patriarhală, activitatea Înaltpreasfinţiei Sale este una de invidiat. Când nu-l găseşti la birou, îl găseşti în Catedrala arhiepiscopală la slujbă sau în eparhie, la slujbele programate; sau cu diferite urgenţe – neprevăzute – apărute în parohii şi mănăstiri. Înaltpreasfinţia Sa este într-o permanentă veghe. Fie vizitează şantierele de la parohii şi mănăstiri sau aşezămintele sociale – ca asistaţii să nu ducă lipsă de nimic din cele necesare (alimente, medicamente, îmbrăcăminte etc.) – sau pe cele destinate taberelor, fie la tipografia eparhiei în care – până în prezent – s-au tipărit sute de titluri, dintre care ierarhul a oferit, cu precădere, copiilor din şcolile de pe raza judeţului Suceava, dar şi celor din Basarabia şi Bucovina de Nord, Cărţi de rugăciuni, Mica Biblie, Cartea de învăţătură ortodoxă ş.a.

Înaltpreasfinţia Sa conduce eparhia cu aceeaşi vigoare tinerească dintru început, consultându-şi colaboratorii pentru o lucrare eficientă în Permanenţele săptămânale, pe preoţi în conferinţele preoţeşti, iar pe stareţi şi stareţe în sinaxele monahale; iar seara, când se adună pe la chilie, ca un călugăr autentic ce este, toarnă şi ceva untdelemn în cuvinte, în Candela Ortodoxiei din Bucovina.

Aş putea spune fără să greşesc – împreună cu Sfântul Apostol Pavel – că „Un astfel de arhiereu se cuvenea să aveţi”!

VIII

Acum, la ceas aniversar, când Înaltpreasfinţitul Pimen priveşte retrospectiv de pe Everestul celor 90 ani – încărcaţi de rod minunat – la toate Taborurile şi Golgotele pe care le-a parcurs, purtându-şi cu demnitate povara crucii, dar şi la toţi cei dragi sufletului său strămutaţi demult la cele veşnice – în semn de aleasă preţuire şi recunoştinţă – ca unul care fac parte din generaţia de călugări a anilor 1980, care a fost protejată de mânia fiarelor comuniste şi salvată de la risipire de Înaltpreasfinţia Sa – înalţ gând de rugăciune către Milostivul Dumnezeu, zicând:

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti de faţă în chip nevăzut, pe cel născut din părinţi evlavioşi, care din tinereţile lui a ales a fi crescut în Casa slavei Tale, învăţând Scripturile în mănăstirile şi şcolile binecuvântate de Însăşi prezenţa Ta, pentru ca la vârsta bărbatului desăvârşit să slujească cele rânduite de Tine prin Sfinţii Tăi Apostoli şi statornicite de Sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică, la plinirea vremii, cu vrerea şi prin lucrarea Duhului Tău celui Sfânt, Tu, Arhiereul cel Veşnic, l-ai aşezat în demnitatea arhierească pentru a sluji poporului Tău celui binecredincios din ţinutul Bucovinei.

Pentru aceasta Te rugăm, Multmilostive Doamne, Cel ce ai la Tine dintru `nceput caierul zilelor vie]ii noastre, întru această sfântă zi aniversară, să binecuvintezi pe Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Pimen, păstorul clerului şi al credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu sănătate, întru lungime de zile, cu discernământ şi înţelepciune lucrătoare şi roditoare spre propăşirea spirituală şi materială a eparhiei întru care a fost aşezat.

Dăruieşte-i zel misionar întru apărarea dreptei credinţe şi sporită dragoste faţă de clerul şi credincioşii eparhiei, faţă de copii, de tineri şi de dascălii lor, faţă de cei aflaţi în suferinţe şi în lipsuri, faţă de cei închişi pentru numele Tău cel Sfânt, faţă de bătrânii singuri şi de copiii abandonaţi, faţă de orfani şi de văduve şi faţă de toţi cei încercaţi de stihiile vremurilor.

Cel a Cărui veșnicie nu poate fi măsurată cu veacurile veacurilor, caută cu îndurare spre rugăciunea ce Ți se aduce Ție și nu disprețui cererea noastră, ci Multmilostive Doamne, înmulțește mereu darurile Duhului Tău celui Sfânt şi desăvârşeşte întru cuvioşie şi dreptate viaţa Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Pimen, izbăveşte-l de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de pornirea cea cu mânie, de sfatul măgulirilor viclene, de ispita slavei deşarte şi de preaplinul sinelui şi de orice altceva care ar putea aduce atingere numelui de duhovnicesc părinte.

Ocroteşte-l cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor să fie păzit în toate zilele vieţii sale şi sporeşte-i, pentru rugăciunile Sfântului Preacuviosului Părinte Pimen cel Mare, sfetnicul veghetor al cincizecimii sale, puterea credinţei lui în Tine, Dumnezeul nostru, Cel în Treime lăudat şi preamărit, şi revarsă asupra întregului popor român, în sânul căruia s-a născut, şi pe care l-a iubit, pacea Ta cea sfântă şi milostivirea iubirii Tale.

Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău Celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin!

Întru mulţi şi buni ani cu sănătate de la Dumnezeu Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop!