Preacuvioase Părinte Stareț, cum ați pășit pe acest drum al monahismului?

Imediat după revoluție, acolo unde lucram eu s-a întâmplat un accident (un incendiu) și n-am mai putut să-mi continui munca. Și, stând mai mult acasă, având și din familie o educație religioasă și părinți binecredincioși, am putut să iau un pic aminte la mine și să mă gândesc ce să fac pe viitor. Am citit, m-am rugat și Dumnezeu așa a rânduit, să aleg să merg la mănăstire. Am intrat la Mănăstirea Nechit, de Schimbarea la Față, pe 6 august. Acolo am stat doar un an și trei luni, timp în care l-am avut stareț pe Părintele Zenovie, care a trecut la Domnul. Atunci noviciatul era un pic mai scurt, mănăstirea având nevoie de slujitori. Am fost călugărit foarte repede și hirotonit la fel de repede. În ’93 am fost făcut diacon și am rămas la Mănăstirea Golia din Iași.

Aici am făcut ascultare la tipografie mai bine de un an. Începuse atunci misiunea Institutului Trinitas. După trei luni am fost hirotonit preot și m-am ocupat mai mult de slujbe, la Golia. Începusem să spovedesc mulți tineri, deși nici eu nu aveam prea multă experiență, eram la fel de tânăr ca și ei.

„Ca stareț, am încercat să pun lucrurile într-o bună rânduială”

La Mănăstirea Golia am cunoscut oameni cu totul și cu totul deosebiți, care m-au ajutat să mă formez duhovnicește: părinții slujitori de la Catedrala mitropolitană, Părintele Clement Haralam, care mi-a fost și îmi este părinte duhovnic, Părintele Timotei Aioanei, Părintele Dosoftei. Era un entuziasm viu atunci. Slujeam împreună Privegheri la trecerea dintre ani, de Sfântul Vasile cel Mare, noaptea. Acolo au început să se facă prima dată aceste privegheri și după aceea s-au răspândit peste tot.

Am slujit la Golia aproape cinci ani ca preot, iar în august ’98 am primit ascultarea să vin la Mănăstirea Horaița, unde am stat 14 ani ca stareț. A fost destul de greu la început, până i-am cunoscut pe părinți și ei m-au cunoscut pe mine. Am încercat să pun lucrurile într-o bună rânduială și într-o oarecare măsură am reușit. Dar întotdeauna mai este câte ceva de îndreptat. Iar din 2012, când am primit iarăși ascultarea să vin aici, la Mănăstirea Pângărați, tot stareț, în locul Părintelui Teofil – trecut la Domnul – mă străduiesc să fac același lucru pe care l-am făcut și la Mănăstirea Horaița: să fie pace, liniște, bună rânduială în mănăstire.