Tazlăul a fost o mănăstire foarte frumoasă dintru început și a avut o viață înfloritoare, mai ales în secolul al XVII-lea. Atunci a trăit Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, contemporan cu Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani, cu Sfinții Ierarhi Dosoftei și Varlaam, cu Sfântul Ioan de la Râșca. Când a fost ridicată biserica, între anii 1496-1497 (zidirea ei durând doar 14 luni), Voievodul Moldovei mai avea încă două biserici în construcție, în același timp: cea de la Popăuți (sau Slatina) și cea de la Războieni.

Maica Domnului și Sfântul Cuvios Chiriac, ocrotitorii tăzlăuanilor

La Tazlău existau viețuitori care translatau și copiau diferite manuscrise pentru nevoile de cult și se spune că, în secolul al XIX-lea a funcționat și o veche școală de pisari și dieci, unde erau primiți și unii copii din sat. De altfel, biserica, și monahismul în special, era focarul de cultură al acelor timpuri.

Oamenii nu știau carte, nu înțelegeau nimic din ceea ce se spunea la sfintele slujbe, dar totuși veneau la biserică. Era altă trăire, lumea era sensibilă. Biserica de aici era mare, ca o catedrală, iar oamenii erau fascinați. Mănăstirea a fost mult timp sufletul comunității, care îi are și astăzi ca ocrotitori pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pe Sfântul Cuvios Chiriac.