Bine este nouă că îngăduie Dumnezeu să fim încercați, pentru că altfel am fi avut patimi ascunse și pretenții nesăbuite în Ziua Judecății. Căci dacă le-ar trece cu vederea pe acestea și ne-ar lua în Rai așa cum suntem, am crea și acolo probleme. De aceea îngăduie aici ispitele, ca să ne curețe de praf, să se purifice sufletul nostru cu întristările și plânsetele și astfel să fim nevoiți să scăpăm la Dumnezeu și să ne aflăm mântuirea.

Oamenii îndepărtați de Dumnezeu sunt cei mai nefericiți din lume și în viața aceasta și în cea viitoare, cea veșnică. Iar mai nefericiți decât acești oameni sunt diavolii, care s-au despărțit de Dumnezeu cu mii de ani în urmă și continuă să se îndepărteze prin mândria și răutatea lor și să rămână nepocăiți.

Mai fericiți însă decât toți oamenii sunt cei ce au arătat cea mai mare pocăință cu durere și zdrobire lăuntrică. În acest fel au zdrobit pe vrăjmașul cel mândru și și-au smerit trupul lor cel fără de rânduială prin asceză, supunându-l duhului, pricinuind mare bucurie în Cer prin pocăința lor, prin întoarcerea la Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 137-138)