Ispitele, după firea lor, au ca însușire de bază durerea cea cuprinzătoare. Însă după felul lor, ele se schimbă de multe ori, după cum cere împrejurarea, pentru un folos mai înainte hotărât de Dumnezeu, Care le îngăduie. Nu vom arăta amănunțit felurimea ispitelor – de ce, unde, cât și de unde –, pentru că, potrivit Psalmistului, „îi vor număra pe ei și mai mult decât nisipul se vor înmulți”.

Ele au fost explicate în amănunt și fără greșeală de Părinții noștri în scrierile lor. Noi numai atât vom aminti: că datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor, spre dovedirea credinței și mărturisirea acesteia împotriva lepădării, la care răul ne îmbrâncește cu sila.

(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, p. 53)