Dacă inima se unește cu mintea în lucrarea rugăciunii, atunci, pentru satana, lupta prin intermediul patimilor devine foarte grea, deoarece mintea acționează puternic și poruncitor cu acordul inimii, prin har înfrângând toate uneltirile diavolului.

Acum mintea, cu atenția pe care o posedă, pătrunde până la temelia păcatului și până la rădăcinile răutății și astfel îi face diavolului o rană mortală în cap. Există și o lege, după care, rădăcinile patimilor fiind descoperite în inimă, prin această acțiune (adică prin faptul că sunt descoperite) se distrug imediat. Iar când în inimă nu mai rămâne răutate, atunci satana cu demonii lui nu mai pot locui în ea. Cât timp satana și patimile locuiesc în inimă, ele calcă în picioare mintea și omoară sufletul, împreună cu virtuțile lui.

(Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galați,  2003, p. 43)