Însemnări pentru predica de mâine

La acest moment, nu știu cât și câte dintre notițe se vor (re)găsi în predica mea. Las pe Duhul să decidă ce și cum e de grăit, funcție și de cei ce vor fi de față și vor avea nevoie de un anume cuvânt. Căci, de multe ori, nimic din cele pregătite nu se regăsesc ca atare în cuvântul de învățătură. Dar toate sunt ca boabele de strugure trecute prin teasc. Ele nu mai sunt vizibile pentru ochiul fizic și totuși sunt prezente în „vinul cel bun” (Ioan 2, 10). Abia când le guști le simți că sunt acolo, căci e același Duh.

Pilda întoarcerii fiului risipitor este considerată de scriitorul Charles Dickens cel „mai măreț pasaj din literatura universală”. Nu cred că este inimă care să nu vibreze la citirea ei.

*** Sfântul Ambrozie vede în cele trei parabole din capitolul 15 al Evangheliei după Luca lucrarea persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl fiului risipitor este Dumnezeu. Păstorul care caută oaia rătăcită este Hristos. Femeia care „aprinde lumina, mătură casa și caută cu grijă până găsește drahma pierdută” (cf. Luca 15, 8) este Biserica născută la Pogorârea Duhului Sfânt. Nu e separare, ci e o împreună lucrare a Persoanelor Sfintei Treimi, „căci sfoara pusă în trei nu se rupe degrabă” (Ecclesiastul 4, 12).

*** Oaia pierdută ne aduce aminte că suntem parte din „turmă”, adică părtași ai aceleiași firi umane. Drahma are imprimată pe ea chipul unui rege ‒ ne aduce aminte că suntem creați „după Chipul lui Dumnezeu”. Fiul risipitor ilustrează condiția omului care a ales să părăsească Edenul, comuniunea cu Dumnezeu.

*** Sfântul Ambrozie: „Suntem oaie. Să căutăm pășuni. Suntem drahme (monede). Să avem un preț. Suntem fii. Să ne grăbim către Tatăl”.

*** Constantin Noica, în al său „Jurnal filozofic”, are ca laitmotiv „mitul Şcolii şi mitul Fratelui”. Al Fratelui fiului risipitor. „Toată viaţa noastră morală încape aci: între fiul risipitor şi fratele lui. Ne pierdem şi ne căim; sau ne păstrăm şi ne împietrim inima” (C. Noica).

*** Iadul ca permanentă foame după roșcove. Adică după ceva ce oricum nu poate hrăni ființa noastră. O foame orientată greșit.

*** „Oamenii se definesc după felul cum se pierd” (C. Noica).

*** Fiul risipitor în viziunea Protoiereului Vladimir Hulap: „Un păcătos pocăit nu «negociază» cu Dumnezeu, nu caută un compromis cu El”. Însă și Dumnezeu e ca un Boier. El „nu este ranchiunos” niciodată. Nici nu așteaptă ceva de la noi, nici nu reproșează.

*** „Nu, creştinismul nu e simplă morală. Nu e aşa nici în Noul Testament. E destul să-ţi aminteşti de fiul risipitor şi fratele lui cel moral, ca să accepţi ce e creştinismul: dragoste” (C. Noica).

*** Am putea formula și așa „viziunea” lui Dumnezeu: „Te iubesc înseamnă că ești liber să pleci de la Mine”. Teribil!

*** „O mamă îmi spune un lucru tulburător: «Singura recunoştinţă pe care o cer copiilor mei, pentru tot ce-am făcut, este să facă acelaşi lucru şi mai departe». Mai departe... O adevărată etică a devenirii. Cealaltă etică ţine lumea în loc. Dacă fratele fiului risipitor are copii, cu siguranţă le cere recunoştinţă. E tipul omului care ține lumea în loc” (C. Noica).

*** Fiul risipitor păcătuise atât de mult încât aruncase în vânt, prin fărădelegile sale, întreaga moștenire primită de la tatăl său. Dar încă recunoștea pe Dumnezeu ca Tată al său. Aceasta arată că harul Duhului, Care îi permite să-L numească pe Dumnezeu Tată, nu-l părăsise (Filoxen al Mabugului). Atâta vreme cât poți spune: „Tată!”, nu e încă pierdut totul.

***  „Un om care greşeşte ştie care sunt cele două feţe ale vieţii. Pe când fratele risipitorului nu cunoaşte decât una” (C. Noica).

*** „Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi” (Lc. 15, 19). Comentariul Sfântului Ambrozie al Milanului: „Deprimat, nu se mândrește, ci se smerește”. Chiar așa: deprimat!... Și cum ar putea să se mândrească? Precum Iuda Iscarioteanul. Cel care s-a căit dar, din mândrie, s-a spânzurat (cf. Matei 27, 3-5).

*** „«În inima smeritului șade dracul greceşte». Fratele cunoaşte proverbul acesta?” (C. Noica). Desigur, este vorba despre cel ce „e smerit și vrea ca lumea să știe că e smerit”.

*** „Toţi te învaţă, mai ales când eşti tânăr, cum să reuşeşti. Dar o virtute mult mai mare şi, în orice caz, mult mai utilă decât tehnica de a reuşi e aceea de a şti ce să faci cu nereuşitele. Nu numai că e greu să reuşeşti întotdeauna, dar e şi infecund. Devii «premiant». Şi, slavă Domnului, fratele fiului risipitor a luat câteva premii” (C. Noica).

*** Și iar mă duc spre Sfinții Părinți. Sfântul Ambrozie al Milanului: „Cel care te aude cumpănindu-te prin cotloanele minții tale aleargă spre tine. Departe încă fiind, te vede și aleargă spre tine. Alergarea este înainte știința Sa, iar îmbrățișarea este mila și natura dragostei părintești”.

*** „Fiul risipitor n-are decât voluptatea. Fratele fiului risipitor are curiozitatea şi orgoliul. Cine păcătuieşte mai mult? Sau, poate, curiozitate au amândoi. Dar fiul risipitor deschide uşa; fratele său priveşte pe gaura cheii” (C. Noica).

*** Petru Hrisologul: Tatăl nostru Carele ești în ceruri, am greşit la cer şi înaintea Ta”. Simplu, nu?

La acest moment, nu știu cât și câte dintre notițele de mai sus se vor (re)găsi în predica mea. Las pe Duhul să decidă ce și cum e de grăit, funcție și de cei ce vor fi de față și vor avea nevoie de un anume cuvânt. Căci, de multe ori, nimic din cele pregătite nu se regăsesc ca atare în cuvântul de învățătură. Dar toate sunt ca boabele de strugure trecute prin teasc. Ele nu mai sunt vizibile pentru ochiul fizic și totuși sunt prezente în „vinul cel bun” (Ioan 2, 10). Abia când le guști le simți că sunt acolo, căci e același Duh.

De la același autor

Ultimele din categorie