Sfântul Arsenie Capadocianul şi Sfântul Paisie Aghioritul, așa cum i-am cunoscut ‒ amintirile consătencei lor, Zoí Kortsinidou

25 Ianuarie 2017 Romanos Kontogiannidis Interviu
 

„Odată, trei turci au venit în sat pentru a jefui casa Sfântului Arsenie. Acela era înăuntru. Doar ce i-a auzit, că a și început să se roage. Dintr-odată s-a închis ușa, iar turcii au rămas blocați cu un picior înăuntru și cu altul afară. Era minune! L-au rugat pe sfânt să-i elibereze și au promis că nu vor mai veni iarăși în sat. El i-a eliberat, chiar le-a dat niște bani de buzunar și nu au mai apărut”, spune doamna Zoí Kortsinidou.

Casele noastre erau construite din paie și pietre, iar acoperișurile nu aveau țigle. Lângă satul nostru exista un mare râu, iar vizavi, un munte înalt pe vârful căruia se găsea o bisericuță. Era închinată Maicii Domnului, însă cu greu reușeam să urcăm până acolo, pentru că nu exista un drum. Curent electric nu exista în satul nostru și îmi amintesc de părinții mei care arau și însămânțau câmpul cu ajutorul cailor. Exista și o moară, iar lângă ea un pod. Pe acesta veneau turcii. Când îi vedeam ne speriam foarte tare, pentru că ne loveau”.

Din adâncurile memoriei, Doamna Zoí deapănă amintiri despre satul natal, Farasa Capadociei. Din pruncie a fost nevoită să-și părăsească casa părintească, din cauza ezilului forțat la care au fost supuși grecii din Asia Mică.

Deși cei 103 ani ai ei îi îngreuiază spatele (n. trad. ‒ interviul a fost realizat în anul 2015), doamna Zoí Kortsinidou își amintește foarte limpede de locul unde s-a născut și vorbește cu emoție despre acesta.

Zoí Kortsinidou – una dintre foarte puținii emigranți ai primei generații rămași în viață – a cunoscut lipsuri, sărăcie, durere, situația de orfan, exilurile succesive, războaie și moarte. Cu toate acestea, pentru rugăciunile Sfântului Arsenie Capadocianul (Hagi efendi, așa cum i se spunea), Dumnezeu a binecuvântat-o să aibă parte de o familie mare, pe care să o poată cuprinde astăzi cu prea puțina lumină a ochilor ei.

Sfântul Arsenie Capadocianul și turcii

Sfântul Arsenie a avut legături strânse cu familia doamnei Zoí. De la vârsta de 6 ani l-a avut pe tatăl ei ca ajutor în Sfântul Altar. Când mama ei rămăsese însărcinată cu primul copil, Sfântul Arsenie era pe drum spre Ierusalim. Atunci acela a prezis bunicilor ei că nora lor va naște un băiat pe care îl va boteza același Moise, așa cum s-a și întâmplat. De la Ierusalim, Sfântul Arsenie i-a adus o cruce, în care doamna Zoí își găsește mângâierea sufletească și astăzi.

Foametea lovise cumplit în Farasa. Tatăl doamnei Zoí urma să devină preot, însă a murit într-o luptă în zona Ankarei. Mama ei a fost nevoită atunci să vândă multe dintre bunurile materiale ale familiei, pentru a face rost de puțin grâu, dar și să lucreze zi și noapte la războiul de țesut.

În timpul unei călătorii de-a mamei în Ankara, unde fusese pentru a vinde câteva lucruri, micuța Zoí și-a pierdut și surioara. Mama o lăsase în grija unui vecini, dar aceia, pentru a o face să nu mai plângă, au speriat-o, iar acea sperietură puternică i-a adus, mai târziu, și moartea. Întorcându-se mama din călătorie, a dus-o pe fiica sa bolnavă la Sfântul Arsenie. Însă a fost prea târziu. Peste puțin timp, a trecut la Domnul însăși mama. Micuța Zoí și fratele său au rămas orfani, săraci și se simțeau fără apărare în fața turcilor, care săvârșeau deseori jafuri în satul lor.

„Hagi efendi (Sfântul Arsenie) ne spunea: Când vedeți turcii pe pod, să îmi spuneți. El se ruga, iar turcii plecau.”

„Odată, trei turci au venit în sat pentru a jefui casa Sfântului Arsenie. Acela era înăuntru. Doar ce i-a auzit, că a și început să se roage. Dintr-odată s-a închis ușa, iar turcii au rămas blocați cu un picior înăuntru și cu altul afară. Era minune! L-au rugat pe sfânt să-i elibereze și au promis că nu vor mai veni iarăși în sat. El i-a eliberat, chiar le-a dat niște bani de buzunar și nu au mai apărut”, spune doamna Zoí.

Întâlnirea ei cu Sfântul Paisie

Doamna Zoí l-a cunoscut pe Sfântul Paisie Aghioritul pecând era mic copil în Farasa. Mai apoi, odată cu exilul ce i-a forțat să vină în Grecia, la vârsta de 12 ani, a făcut parte dintre refugiații care l-au însoțit pe Sfântul Arsenie. Printre aceștia era și un copilaș nou-născut, viitorul Sfânt Paisie. Tatăl Sfântului Paisie era cântărețul bisericesc al Sfântului Arsenie, sfânt care a botezat-o și pe doamna Zoí. După aproximativ 20 ani, l-a reîntâlnit pe Sfântul Paisie când era bolnav, la Mănăstirea Suroti. Chiar dacă din cauza bolii acesta nu primea vizitatori, a recunoscut-o pe Zoí, deoarece erau din același sat. A luat-o de mână și au vorbit despre locurile natale.

Din 1967, doamna Zoí trăiește în Tesalonic împreună cu fiica ei. Înainte de a o lăsa să se odihnească, o văd cum deschide ochii ei mari și curați, își face Sfânta Cruce și în două fraze simple își concentrează durerea și rănile pe care viața ei grea i le-a lăsat: „În rugăciunea mea spun: Dumnezeul meu, Tu rânduiești toate în această lume. Fă ca și stăpânitorii tuturor statelor să fie înțelepți și să se oprească războaiele. Să nu rămână copiii orfani și femeile flămânde! Războiul înseamnă nimicire. Îți pierzi viața acolo, îți pierzi oamenii tăi. Noi știm bine aceste lucruri, pentru că am trăit astfel de vremuri!»”.

De la același autor

Ultimele din categorie