A fost odată un frate ce îşi dorea cu ardoare să-și câștige mântuirea. Fiind chinuit de demonul desfrânării, a mers la un pustnic şi s-a spovedit. Neavând prea multă experiență, la auzirea acestor gânduri pustnicul a fost șocat și i-a spus că este nedemn să poarte straiele de călugăr. Atunci fratele, cuprins de disperare și-a părăsit chilia și s-a întors în lume dar prin voia lui Dumnezeu, l-a întâlnit pe fratele Apollo. Văzându-l atât de supărat și întristat l-a întrebat: „Fiule, de ce eşti trist?” Rușinat, fratele tăcea, dar la insistențele lui Apollo a mărturisit în cele din urmă: „Sunt chinuit de gânduri necurate. Le-am mărturisit unui pustnic care mi-a spus că nu am nicio șansă la mântuire. Am fost cuprins de disperare și m-am întors în lume.” Când a auzit aceasta, Apollo a continuat să îi pună întrebări ca un doctor priceput de suflete sfătuindu-l astfel: „Nu dispera, fiule, și nici nu fi dezamăgit. Chiar şi la vârsta mea şi cu experienţa mea duhovnicească sunt uneori chinuit de astfel de gânduri. Nu deznădăjdui acum, acest necaz nu poate fi vindecat decât prin harul lui Dumnezeu. Fă cum îți spun și întoarce-te în chilia ta.” Fratele a făcut întocmai cum i s-a spus iar Apollo a mers în chilia pustnicului care îl criticase pe fratele său, s-a oprit în fața chiliei și s-a rugat Domnului cu lacrimi, zicând: „Doamne, tu care îi încerci pe oameni spre binele lor, dă-i chinul cu care se luptă bietul frate, acestui pustnic ca să învețe din aceasta, ceea ce bătrânețea nu l-a învățat în atâția ani, și așa să afle cum să îi înțeleagă pe cei care se luptă cu această ispită.”

Nici nu își terminase bine rugăciunea și un om în negru stătea lângă chilie aruncând cu săgeți în călugăr. Ca și cum ar fi fost rănit, acesta începu să se clatine ca un om beat. Când nu a mai putut îndura, a ieșit din chilia sa și porni pe același drum ca și fratele său voind să se întoarcă în lume. Apollo înțelegând ce se întâmplase a mers la el și l-a întrebat: „Unde te duci? Ce te frământă?” Văzând că Apollo a înțeles ce gânduri îl chinuie s-a rușinat și nu i-a răspuns nimic.

Apollo atunci i-a spus: „Mergi la liniștea chiliei tale, pune rânduială în sufletul tău şi învață să vezi în ceilalți propriile slăbiciuni. Pentru că nu ai cunoscut încercarea diavolului până la vârsta asta, ai fost disprețuitor și nu ai vrednic să câștigi putere luptându-te cu răul așa cum alții o fac.

Dar a te lupta nu este un cuvânt potrivit întrucât nu ai rezistat nici măcar o zi. Ai trecut printr-o asemenea încercare din cauza tânărului frate. El a venit la tine pentru că era chinuit de dușmanul nostru, al tuturor. Ar fi trebuit să-i arăți nădejdea, să îl ajuți să se lupte cu gândurile sale dar tu în schimb l-ai dus la disperare. Nu ți-ai amintit de cuvântul omului înțelept care ne sfătuia să îi eliberăm pe cei ce se îndreaptă spre moarte și să nu încetăm să-i răscumpărăm pe oamenii gata să fie uciși. Nu ți-ai amintit de vorbele Mântuitorului: „Trestie strivită nu va frânge şi feştilă fumegândă nu va stinge, până ce nu va scoate, spre biruinţă, judecata” (Matei 12, 20). Nimeni nu poate îndura atacurile duşmanului viclean, nici potoli, nici controla focul natural al corpului, afară de atunci când harul lui Dumnezeu ne ajută în slăbiciunea noastră.

În rugăciunile noastre ar trebui să cerem să ne mântuiască prin harul Său, astfel încât să ne aline acest chin cu care te-ai confruntat până și tu. „Domnul omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate. Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele” (1 Samuel 2, 6-7).

Astfel Apollo s-a rugat din nou, iar pustnicul a fost eliberat de lupta ce se dădea în sufletul său