Între sfinţii martiri ai Bisericii noastre se găseşte şi noul martir Ahmet (sec. XVII). Era turc şi se trăgea din Constantinopol.

În casa lui avea două rusoaice prizoniere. Una tânără şi una mai în vârstă. Amândouă erau evlavioase. Ultima avea obiceiul să se ducă la biserică la fiecare sărbătoare mare. Acolo lua anaforă şi aghiazmă şi aducea şi celei tinere. Însă de fiecare dată, când se întâmpla aceasta, Ahmet simţea mireasma minunată care ieşea din gura fetei.

- Ce este aceasta care mănânci şi îţi parfumează gura? o întreabă.

- Nimic special, răspundea ea.

- Nu se poate. Ceva se întâmplă, insista turcul.

- Uite ce se întâmplă, i-a explicat fata. Obişnuiesc să mănânc pâine binecuvântată pe care mi-o aduce bătrâna de la biserica creştinilor.

S-a îmbrăcat, deci, şi el ca un creştin şi s-a dus la biserica Patriarhiei, unde a urmărit Sfânta Liturghie. În timpul acesteia, Împăratul Hristos a lăsat să se întâmple şi a doua minune.

În timpul în care preotul se îndrepta spre uşile împărăteşti, Ahmet l-a văzut plutind şi înconjurat de lumină. Raze luminoase ieşeau din gura lui şi luminau capetele creştinilor. Nu luminau însă şi capul lui Ahmet.

S-a cutremurat de câte a văzut păgânul. Ochii sufletului lui s-au deschis şi a crezut în Dumnezeul cel adevărat. A cerut preotului să-l boteze şi mai târziu, la 3 martie 1682, şi-a mărturisit credinţa la o întrunire a mahomedanilor şi s-a învrednicit să primească botezul martiriului.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 65-66)