Venind în Betania, pentru ridicarea din morți a prietenului Său Lazăr, Domnul Iisus Hristos, stând la masă cu ucenicii Săi și cu apropiații celui de curând înviat, potrivit cuvântului Sfintei Evanghelii după Ioan (12, 1-18), primește cu smerenie și ascultare, ungerea picioarelor cu nard curat, precum și ștergerea lor cu părul capului, chip al împlinirii iconomiei mântuitoare a lui Dumnezeu. Ascultarea Sa față de Părintele Său, va trece prin moarte, dincolo de moarte, în lumina fericitei Învieri. Odată cu umplerea casei de mireasma mirului, s-au umplut și inimile celor de față, de mireasma începutului lucrării de mântuire, prin Cruce spre Înviere, prin suferința asumată de Domnul Hristos pentru păcatele întregului Adam, precum și pentru puterile veșniciei, intrate în firea noastră, prin lucrarea fericitei izbăviri din lumina Învierii Sale. Înălțat pe Cruce, Domnul va întemeia Sfânta Biserică, în chip nevăzut al nevăzutei Împărății cerești, trăită ontologic de oricine a primit răscumpărarea, cu vărsarea Cinstitului Său Sânge, pentru noi și a noastră mântuire. Ungerea din Betania Îl arată pe Domnul, profet mai mare decât Moise, rege din casa lui David, Hristos adică Unsul, Mielul lui Dumnezeu ce merge grăbit spre jertfirea de Sine, spre răstignire, moarte și Înviere, prin bunăvoința punerii și luării sufletului Său, ca voie supremă a Sa. Dincolo de contextul istoric ori de nivelul nostru de înțelegere, Domnul Își lucrează mântuirea în mijlocul pământului.

Doar ucenicul trădător, mai dinainte de vreme, își arată mâhnirea pentru risipirea mirului, își exprimă mila nemilostivă și fățarnică față de grija pentru cei săraci și unelțește cele necurate împotriva Învățătorului său. Alături de Domnul stând, n-a înțeles lucrarea Stăpânului, cea din dragoste pornită, pentru că n-a vrut de fapt să înțeleagă. Nici ucenicii Lui n-au înțeles, dar au avut condescendența ascultării față de Domnul, temându-se de trădare și de pierzare. Păstrarea și sporirea în credință, ține aproape prezența Domnului, de sufletul celui ce se exersează întru aceasta.

Domnul a primit smerit ungerea Mariei, pentru ziua îngropării Sale, pentru întărirea ucenicilor în ceasurile lor de înfricoșare și pentru femeile mironosițe, ce nu vor mai avea timp să-și exprime dragostea luminoasă, în iconomia mântuitoare a Domnului, în locul miresmelor aducând inimile lor pline de nădejde, credință și dragoste. Învierea lui Lazăr, a mișcat inimile multora spre dragostea de Dumnezeu, crezând în Persoana și Lucrarea Sa mântuitoare. Dorind să ascundă adevărul învierii lui Lazăr, arhiereii credinței legii vechi, neputând înțelege taina legii celei noi a dragostei Sale și invidiindu-L pentru frumusețea lucrării Sale (căci mulți dintre iudei mergeau și credeau în Domnul Iisus), au pus la cale ca să-L omoare și pe El și pe Lazăr. Numai că celor vechi le sosise ceasul înlocuirii cu cele noi. Acolo unde cei înțelepți în cele de jos n-au priceput, au înțeles cei nevinovați și nevârstnici prin dragostea spre cele de sus. Acolo unde unii au refuzat să vadă împlinirea profețiilor celor din vechime, alții n-au vrut să lase pietrele să mărturisească, cele despre Adevăr. Acolo unde cei învățați n-au priceput taina lucrării, cei nevinovați au cinstit cu ramuri de finic, haine așternute în praful drumului și osanale, intrarea Domnului în cetatea păcii neîmpăcate.

Afecțiunea și emoția intării Domnului în cetate, va suferi prefaceri în momentul suferinței Sale. Găzduirea și primirea la masă a Domnului în Betania, va fi înlocuită cu ura, invidia, vinderea, prinderea, întemnițarea și judecarea Sa spre moarte. Dragostea prietenilor Săi, va fi înlocuită cu ura irațională a oficialilor, față de Persoana și Lucrarea Sa. În timp ce Domnul îl învie pe Lazăr, alții se pregătesc să-i aducă sfârșitul. Neglijența condescendenței unora este înlocuită, teoretic și practic, faptic și contemplativ, cu atitudinea, comportamentul și exprimarea surorilor Marta și Maria. Viața creștină are nevoie de împreuna lucrare dintre cele două. Orice exagerare dusă înspre abstactul contemplativ sau factual, nu poate primi girul unei vieți duhovnicești autentice. Nu îngrijorarea pentru cele multe o căutăm, ci mai degrabă îngrijirea de cele esențiale, pentru  buna conviețuire psiho-somatică. Viața duhovnicească autentică, nu poate presupune retragerea din activitate, nici izolarea din realitate, nici neimplicarea în cele datorate Domnului și existenței.

Atât vita activa (un chip select al Martei), cât și vita contemplativa (chipul prin excelență al Mariei), ar trebui să fie precum doi versanți ai aceluiași munte, prilej de exersare și creștere în profunzimea vieții hristice, la urma urmei. A trebălui nu este obligatoriu să fie legat de trebuie. A fi prea reflexiv sau introvertit, poate părea uneori exagerat: văd sporii de ferigă, dar nu observ elefantul din iarbă aflat la zece metri distanță (C.S. Lewis). Nu exagerarea este nota culminantă a vieții duhovnicești, ci echilibrul interior, stăpânirea de sine, luciditatea și discernământul fericit al celui ce-și exersează mintea întru cele ale Cuvântului. Ascultarea cuvântului la picioarele Domnului (Luca 10, 39), reiese ca fiind partea cea mai bună aleasă, ce nu-și pierde rodirea nicicând, dar nici slujirea cu credință, dragoste și jertfelnicie, pentru Domnul și pentru aproapele, nu este de lepădat. Alegem să trăim într-un anume fel și ne exersăm (con)textual și energetic în sensul și în determinările alese. Prioritatea aparține sufletului (Matei 6, 33), iar greul definește prezentul și teleologia trupului.

Murirea Lui ne-a înviat pe noi. Învierea Lui ne-a îndumnezeit pe noi. Ne-a dăruit lumină răpindu-ne din întunericul în care eram, ne-a dăruit veșnicia luându-ne în schimb vremelnicia. A intrat în cetate plângând pe mânzul asinei, și a ieșit din cetate, sângerând sub povara Crucii. A rămas până la capăt modest, blând și smerit cu inima. Numai în acest fel, Îl putem cunoaște și primi, astăzi, în inimile noastre. Doamne, ne-am înnoit prin mărturisirea sinceră a păcatelor. Te rugăm, din mila Sfântului, intră și la noi prin lumina Dumnezeieștilor Tale Taine. Uși, ferestre, toate-s noi, Doamne, intră și la noi!