Din ce cauză vin cumpenele în viața unui om?

Întreabă preotul

Din ce cauză vin cumpenele în viața unui om?

    • Din ce cauză vin cumpenele în viața unui om?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Maria
întreabă:

Bună ziua, întrebarea mea este următoarea - din ce cauză vin cumpenele în viaţă unui om? Doar din cauza păcatelor? Peste ele treci doar cu rugăciunea? Mulţumesc.

31 Octombrie 2011
Cumpenele sunt greutăţi, nevoi, suferinţe, boli sau nereuşite în viaţa noatră. Ele nu sunt trimise de Dumnezeu, Cel ce doreşte binele, sănătatea şi viaţa întregului neam omenesc, ci îngăduite de El, pentru că noi, ca fiinţe libere, alegem înstrăinarea de Dumnezeu. Ele sunt de obicei urmări ale păcatelor noastre sau ale păcatelor părinţilor până la al patrulea neam. Există însă cumpene care sunt îngăduite de Dumnezeu pentru moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Cum a fost cazul orbului din naştere, care n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se plinească în el lucrările lui Dumnezeu. Cumpenele pot fi prilejuri de apropiere de Dumnezeu, de descoperire a adevăratului sens al creaţiei, de intensitate a vieţii trăită prin răbdare. Orice cumpănă este de fapt o împărtăşire a omului din Crucea lui Hristos, dacă omul o primeşte cu smerenie, pocăinţă şi răbdare. Suferinţa este aşadar o cale către conştientizarea fragilităţii umane şi a vremelniciei vieţii de aici pentru o mai bună aprofundare în noi a tainei vieţii veşnice. Pr. I. Istrati

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: