Praznicul Învierii este „ora exactă” a tot ceea ce numim Ortodoxie. Este evenimentul care pune în evidență că iubirea este mai tare decât moartea (Cântarea Cântărilor 8, 6 ) și că Puterea iubirii adusă de Hristos biruie în fața iubirii de putere orchestrată de demon prin conștiințele delăsătoare ale oamenilor. Dar această Putere, Hristos ne arată că vine numai la capătul suferinței, a probei de foc pe care o avem de dat cu stăpânitorul acestei lumi ca să ieșim de sub tirania morții, a fricii care ne parazitează existența. În fapt, este experiența Crucii: a iubirii refuzate, a Adevărului respins, dar care reunește pe Om și pe Dumnezeu în aceeași Viață de Taină. De aceea, Săptămâna Pătimirilor și Săptămâna Luminată sunt în oglindă una cu alta, arătându-ne că nimeni nu poate ajunge la Înviere fără Cruce, după cum nimeni nu poate iubi Crucea fără Înviere. Crucea și Învierea sunt cele două Fețe ale aceleași Realități: a iubirii Totale dintre Dumnezeu și om, dintre Om și Dumnezeu. Practic, în Ortodoxie, fără Cruce ratăm Învierea și fără Înviere ratăm Crucea.

Învierea cuprinde şi desăvârşeşte toate manifestările iubirii. La rândul ei, iubirea devine biruitoare doar prin înviere. Acolo unde iubirea nu este trăită ca o continuă înviere, ea nu există. Numai învierea dovedeşte calitatea şi puterea iubirii de a înnoi continuu viaţa. În acest fel, iubirea este totală.

Învierea nu este doar totalitatea iubirii, ci este şi „rana ei adâncă”. Prin înviere iubirea pătrunde în toate, umple totul, înnoieşte totul, fără să clintească pe nimeni şi nimic. Refuzul acestei totalităţi este tocmai rana iubirii. De aceea, iubirea prin Înviere poate totul în libertate, dar nu poate forţa pe nimeni. De aceea, totalitatea iubirii va fi mereu în stare de jertfă, va fi mereu răstignită!

În faţa iubirii şi a Învierii doar totalitatea operează. Restul sunt doar stările indecişilor, care nu vor avea parte nici de una, nici de alta.

Învierea e singura realitate în care iubirea şi Adevărul nu pot fi separate. Căci nu învie în noi decât ceea ce înţelegem şi primim ca Adevăr şi, de asemenea, orice (re)Înviere a Iubirii are drept condiţie Adevărul.

Iubirea şi Învierea stau una faţă de alta într-o sinonimie perfectă. Oricine iubeşte şi se simte iubit trăieşte ca un înviat. Când iubirea în Adevăr atinge sufletul omului, atunci este momentul autentic al Învierii. Parte de aceasta au toţi cei care ştiu că iubirea şi Învierea nu sunt simple cuvinte, ci darul cel mai minunat al lui Dumnezeu faţă de omul care voieşte să trăiască în Adevăr.

Nimeni nu poate trăi singur această totalitate. Ea este deplină numai în Hristos. El este învierea, iubirea şi Adevărul în om.

Învierea lui Hristos este şansa trăirii noastre în Adevăr, Iubire şi Înviere, adică în firescul Vieţii noastre. Este „formula” totală a Vieţii, ca Dar al Preasfintei Treimi pentru fiecare Om. Odată pierdut acest reper, doar Învierea prin Cruce îl mai recuperează. De aceea,

Hristos a Înviat şi Iubirea împărăţeşte!

Hristos a Înviat şi Adevărul ne cuprinde!

Hristos a Înviat şi Viaţa ne trăieşte!