Deci, dacă unirea trupului şi a sângelui ajunge să lucreze numai între rude atâta dragoste, cu cât mai mult unirile şi împărtăşirile Sfântului Duh sunt atât de mari! Dar mai presus de toate, înţelege dragostea după Lege şi milostivirea ce a arătat către noi Prea Milostivul Domn, fără trebuinţa Lui, sau pentru vrednicia şi dreptatea noastră! De aceea suntem datori, pentru această facere de bine, să iubim pe aproapele din toată puterea noastră ca să împlinim cu credinţă, porunca ce ne-a lăsat-o în cea din urmă zi, când pleca din această lume, zicând: „Poruncă nouă dau vouă, ca să vă iubiţi unii pe alţii, precum eu v-am iubit pe voi. Întru aceasta, toţi vor cunoaşte că sunteţi ucenici ai mei, de veţi avea dragoste unii către alţii”. Adică precum eu v-am iubit fără a-mi face vreo bunătate; şi mai ales sunteţi vrăjmaşii mei pentru strămoşescul păcat, şi m-am milostivit spre voi în dar, şi m-am îmbrăcat în trup ca să vă împac cu Tatăl meu; aşa voiesc ca şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Şi mai jos zice: „Precum m-a iubit pe mine Tatăl, v-am iubit şi Eu pe voi; şi dacă veţi păzi poruncile mele, veţi rămâne întru dragostea mea. Siliţi iubiţilor, voinţa voastră la această faptă bună, de suflet folositoare şi mântuitoare. Că oricâte alte fapte bune ar avea cineva, fără aceasta, chiar de şi-ar da trupul său spre bătăi şi moarte pentru Hristos, nimic nu se foloseşte.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 296-297)