Cel care are iubire adevărată continuă să-l iubească pe aproapele, chiar dacă acesta îl urăște sau îl înjură sau îl amenință, cu mulțumirea că iubește pentru Hristos și deci Îl și urmează pe Hristos, Care asemenea iubire a arătat vrăjmașilor Săi. Nu numai că S-a jertfit pentru cei care L-au urât și L-au răstignit, dar L-a și rugat pe Tatăl Lui să-i ierte: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 24).

Iubirea, de asemenea, nu știe ce înseamnă interesul. De aceea Pavel ne povățuiește: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt” (1 Corinteni 10, 24). Iubirea nu știe ce înseamnă nici invidia, căci cine iubește cu adevărat consideră binele aproapelui ca pe al său. Astfel iubirea, încet-încet, îl preschimbă pe om în înger. După ce îl scapă de mânie, de invidie și de oricare ală patimă tiranică, îl scoate din starea naturală omenească și-l așează în starea îngereștii eliberări de patimi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, Galați, 2007, pp. 132-133)