Iubirea, sentimentele autentice sunt posibile între bărbat şi femeie doar în căsătorie – şi iată de ce: nici simplele relaţii sexuale şi nici măcar convieţuirea cu un partener permanent în concubinaj nu presupun adevărată dragoste şi responsabilitate pentru cel iubit, pentru copii. 

Ce fel de dragoste e aceea când oamenii parcă se înţeleg de la bun început: „Astăzi suntem împreună, mâine o luăm care încotro” sau: „Suntem soţi fără documente, dar nu ne leagă nimic, uşa este deschisă pentru amândoi?”. La baza unor asemenea relaţii se află întotdeauna neîncrederea.

Ori unul dintre parteneri, ori ambii, par a spune: „Nu sunt convins(ă) că voi putea trăi cu tine toată viața”.

„Funcţiile pe care le avea înainte căsătoria s-au depreciat acum. Statutul social, banii, sexul, chiar şi copiii – toate acestea există în societatea contemporană şi în afara căsătoriei, şi de aceea tinerii spun adesea: «La ce-mi trebuie mie căsătoria? Se poate şi fără ea, ba chiar mai bine!». Ba nu se poate mai bine, fiindcă lumea s-a schimbat nu doar în sensul deprecierii căsătoriei, ci şi în sensul că oamenii, în ansamblul lor, au devenit mai indiferenţi unul faţă de celălalt, nu reuşesc să construiască relaţii profunde. De regulă, acum îi leagă afacerile şi ocupaţiile, nu relaţiile interumane. Intrăm într-o lume în care singurătatea psihologică devine o adevărată epidemie, şi numai în căsătorie rămâne posibilitatea de a găsi acea apropiere spirituală care nu ne lasă să ne simţim singuri. Lucrul acesta trebuie ţinut minte”.

Cuvintele de mai sus aparţin nu unui preot, nu unui familist ortodox, pentru care familia şi căsnicia sunt lucruri sfinte, ci aparţin unui om aflat foarte departe de problemele credinţei şi duhovniciei: cunoscutul psihoterapeut A. Kurpatov. Până şi psihologii profani realizează că negarea căsătoriei este o cale a egoismului, care duce într-o fundătură. Pe această cale omul nu va dobândi niciodată adevărata dragoste şi fericire.

(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 71-72)