Evanghelia prezintă faptul că Domnul Iisus Hristos prevestește moartea și Învierea Sa. De asemenea, El le arată ucenicilor Săi taina sfintelor sale pătimiri pricinuite de păcatele oamenilor. Cele spuse de Hristos nu sunt percepute, de la început, în mod corect de ucenicii Lui. Acesția nu au reușit să înțeleagă profunzimea și înțelesul tainic al învățăturii Fiului lui Dumnezeu. Vedem în comportamentul ucenicilor lui Iisus firea noastră omenească. Aceasta cu slăbiciunile și cu ispitele care vin asupra ei.

Pe când Mântuitorul vestea apostolilor moartea și suferința Sa, doi dintre ucenicii săi, Iacob și Ioan fii lui Zevedeu, aveau impresia că Iisus vorbește despre o împărăție lumească, în locul celei romane. Domnul Iisus îi lasă pe cei doi ucenici să spună ceea ce doresc, iar apoi îi mustră și îi îndreaptă pe ei și pe ceilalți ucenici. De fapt, Iacob și Ioan au cerut Domnului Hristos ceva pământesc, o slavă trecătoare sau o onoare lumească.

Cei doi ucenici se vedeau stând unul de-a dreapta și altul de-a stânga Slavei lui Hristos. Văzând acestea, Iisus le spune că ei nu știu ceea ce cer. Prin aceasta vedem că El îi corectează deoarece ei se gândeau la o împărăție politică. Apoi Domnul Iisus îi întreabă: puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care mă botez Eu? Iar ei au răspuns: Putem.

Potrivit Sfinților Părinți, Paharul și Botezul despre care vorbește Iisus sunt prefigurarea suferințele Sale în timpul pătimirilor și morții Sale pe cruce, adică botezul sângelui. Iisus se referea deci la taina suferinței și a morții. Cei doi ucenici având mai mult curaj decât smerenie, poate neștiind ce spun, au răspuns: da putem. Atunci Domnul Iisus a profețit zicând: Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea. Botezul cu care eu mă botez vă veți boteza. Astfel, el a prevăzut suferințele Apostolilor în timpul persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor.

Ceilalți ucenici s-au mâniat văzând că frații Iacob și Ioan caută onoare sau întâietate pentru a fi deasupra celorlalți. Vedem aici că mânia celorlalți ucenici este amestecată cu invidie. Ei s-au mânia pentru că au devenit invidioși. Gândul unora la slavă deșartă produce altora invidie și mânie.

Tulburarea creată în rândul ucenicilor a fost risipită de Domnul Hristos care este duhovnicul desăvârșit, cunoscătorul de suflete și vindecătorul de patimi. Acesta i-a chemat la El pe toți ucenicii și le-a spus că în gândirea lumească întâietatea este înțeleasă ca stăpânire. Mântuitorul le-a explicat că întâietatea sau conducerea altora trebuie să fie slujire smerită în folosul tuturor. Prin aceasta Mântuitorul vindecă de mândrie și slavă deșartă pe frații Iacov și Ioan, iar pe ceilalți ucenici îi vindecă de invidie și de mânie.

El îi învață pe toți că adevărata onoare sau vrednicie plăcută lui Dumnezeu nu se dobândește prin dorință egoistă, de întâietate și slavă lumească, ci prin iubire smerită față de Dumnezeu și de semeni.

Textul evanghelic arată că și unii ucenici a lui Hristos erau ispițiti ca mulți oameni de patima mândriei și a întâietății deoarece încă nu trecuseră prin suferință și nici nu primiseră harul Duhului Sfânt. Domnul Hristos înlocuiește logica puterii cu cea a slujirii.

Din Evanghelia de astăzi învățăm că și noi, ca odinioară ucenicii Domnului, putem fi ispitiți de patima slavei deșarte, de dorința de întâietate, de a fi mai apreciați decât ceilalți oameni. Această dorință egoistă trezește în cei din jur invidie și mânie. Astfel, slăbește pacea dintre oameni și se diminuează bucuria comuniunii frățești adevărate.

Domnul Iisus Hristos ne învață că iubirea smerită față de semeni și ajutorarea lor constituie calea care duce la mântuire. Adevărata demnitate provine din calitatea cuiva de slujitor smerit al semenilor săi indiferent de mărimea rangului pe care îl are în societate.

(Fragment din predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostită în data de 2 aprilie - Duminica a cincea din Post, a Sfintei Maria Egipteanca)

Sursa: basilica.ro