Text și context

Parte a unei suite de relatări menite a vorbi despre Împărăția Cerurilor și modul în care ar putea fi ea înțeleasă, pericopa evanghelică a celei de-a treia duminici a Triodului aduce în atenție un subiect de interes și actualitate pentru orice epocă istorică. Judecata. Nu oricare, ci cea finală. Eveniment cu caracter universal. Moment al bilanțului și al „reglării de conturi”, s-ar putea spune.

Oile și caprele

Spre a descrie cum se va petrece aceasta, Învățătorul se folosește de o comparație cu realități cunoscute. Arată că cei buni și cei răi vor fi separați unii de alții. Într-o manieră asemănătoare celei în care desparte păstorul oile și caprele. Criteriile vor fi clare și simple: „flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Desigur, fiecare dintre exponenții celor două categorii se întreabă când a făcut acest lucru. Li se arată că, a-L ajuta pe aproapele echivalează cu un serviciu adus lui Dumnezeu. Că ori de câte ori s-au aplecat cu dragoste asupra celui în lipsă, au avut, în realitate, parte de o întâlnire cu Divinul. Una pentru care El le este recunoscător. În fapt, cele spuse aici vin să confirme un fapt afirmat la începutul Scripturii. Anume, că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. A-l ajuta înseamnă a recunoaște și valorifica acest fapt. 

Omul bun n-are nevoie să facă acest lucru într-o manieră sfătoasă. E un adevărat act reflex a da de băut celui însetat, ori a îmbrăca pe cel gol pentru cel care-L are pe Dumnezeu în suflet. Scris pe tablele de carne ale inimii sale. De aici uimirea celor care se regăsesc în postura celor apreciați. Nu li s-a părut că au făcut ceva special. A de o mână de ajutor celui în nevoie era un aspect firesc al vieții lor. La fel și la polul opus. Lipsa unei valori, ori a ideii de celălalt creează o adevărată stare de revoltă atunci când devine o condiție necesară. Cum să conteze altcineva decât propriul sine? Dacă ar fi fost vorba de Dumnezeu, ar fi făcut de bună seamă eforturi! Ar fi realizat toate, cu pompa necesară. Într-o manieră impecabilă. Din snobism, dar ar fi făcut-o. Așa, nu au avut niciun interes să se implice în vreo formă sau alta. Scuza lor e însă, respinsă. Existau suficiente premise menite a-i face să citească printre rânduri. Dacă ar fi vrut.

În loc de concluzii

Perenitatea mesajului pericopei pe care o avem în vedere e una vădită. Criteriile sunt generale și universale. Exprimate clar și fără rost de interpretare. Mură-n gură, cum ar zice românul. Dacă vrem să moștenim Împărăția, trebuie musai să-L găsim pe Domnul în aproapele. Să-l ajutăm pe cel în suferință, conștienți fiind că Divinul însuși se bucură și primește jertfa noastră ca pentru Sine, nu ca pentru altcineva. De nu o vom face, nu avem niciun cuvânt de dezvinovățire. Îndrăzniți!