La durere, când toți și toate ne părăsesc sau se întorc împotriva noastră, Dumnezeu e lângă noi

Cuvinte duhovnicești

La durere, când toți și toate ne părăsesc sau se întorc împotriva noastră, Dumnezeu e lângă noi

    • Iisus Hristos răstignit
      La durere, când toți și toate ne părăsesc sau se întorc împotriva noastră, Dumnezeu e lângă noi / Foto: Ștefan Cojocariu

      La durere, când toți și toate ne părăsesc sau se întorc împotriva noastră, Dumnezeu e lângă noi / Foto: Ștefan Cojocariu

Domnul a făgăduit că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor și, iată, este!

Trecerea de la deznădejdea în care ne aruncă păcatul la Bucuria cea Mare adusă de Fiul lui Dumnezeu făcut Om se face prin moarte: moartea păcatului și a plăcerii în care păcatul ne înglobează. Și mulți se tem de această moarte, căci nu cred că sufletul care se unește cu harul prin lepădarea de păcat – în felul în care ne învață și ne ajută Dumnezeu în Biserica Lui – trăiește o adevărată înviere.

Domnul a făgăduit că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor și, iată, este! Vine cu noi pretutindeni, ne așteptă oricât de mult am ocoli și rătăci, ne susține și ne luminează chiar și nebuniile pe care le scornim în alergarea după plăcere și fericiri străine, ca să ne fie aproape la ceas de durere, când toți și toate ne părăsesc sau se întorc împotriva noastră.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredințare, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 38)