Liberi chiar și când... #StămAcasă

Parcă totul este un vis urât din care nu izbutim să ne trezim şi care ne împinge pe o treaptă inferioară a devenirii, situată în penumbră. Am ajuns departe de noi înșine, scormonind prin ruinele prezentului, spre a găsi măcar un semn că viitorul nu se va opri aici, răsturnat într-o rână, pe marginea deznădejdii...

Trăim timpuri stranii. În cuvânt sunt ascunse acum fie otravă, fie apa vie a poveștilor copilăriei – ceea ce duce, uneori, la instabilitatea ideilor, a temperamentelor, a persoanelor. Situația actuală subliniază acest lucru, modificând vectorii valorilor și tiparul comportamental. Iar oamenii, prea adesea pentru a fi o coincidență, sunt pe măsura vremurilor. Astfel, de ceva timp, înnegurate sunt și momentele existenței, și sufletele noastre și ale celor care ne înconjoară. Parcă totul este un vis urât din care nu izbutim să ne trezim şi care ne împinge pe o treaptă inferioară a devenirii, situată în penumbră. Am ajuns departe de noi înșine, scormonind prin ruinele prezentului, spre a găsi măcar un semn că viitorul nu se va opri aici, răsturnat într-o rână, pe marginea deznădejdii...

Și așa este firea noastră. În momente de cumpănă, în loc să identificăm calea de ieșire din impas, căutăm vinovați și ne dorim din răsputeri răsturnări de situație, ca în filme, fără a înțelege că doar noi suntem răspunzători de ceea ce va fi. De noi depinde stagnarea, întoarcerea ori pornirea la drum, către zări, dincolo de acest răstimp bizar care ne-a țintuit în loc, acolo unde ne aflam. Scoși din ritmul cotidian, din vâltoarea evenimentelor ce conlucrau spre a ne alcătui viața, suntem debusolați și stingheri. Unii dintre noi percep starea actuală, de „suspendare” a raporturilor sociale, ca fiind mai degrabă un exil, o alungare din societate. De unde şi sentimentul acut de alienare al multora, dar şi senzaţia de pierdere a contactului cu realitatea.

Căci realitatea pare că se desfăşoară, în continuare, fără noi – dincolo de uşile zăvorâte şi de ferestrele închise. Lipsiţi de vizibilitate directă asupra evenimentelor din stradă ori din alte spaţii, suntem în situaţia de a apela, pentru a afla notăţi din toate domeniile, la mass-media (în special la televiziune) şi la internet (în special la site-urile de „socializare”). Iar informațiile din aceste surse le primim, de ceva timp, cumva la mâna a doua, deja interpretate și „trăite”, astfel încât nouă nu ne mai rămâne decât să punem în aplicare niște reacții previzibile. Devenim resemnați, indignați, triști sau plini de speranță, în funcție de informațiile predigerate la care avem acces. Iar acum, mai mult ca oricând, este vizibilă nevoia disperată a societăţii noastre pentru un cod de bune practici al presei, cod care să se oglindească eficient și în new media – mai ales pe rețelele sociale, unde manipularea și minciuna au cuiburi bine alcătuite, durabile.

De la fenomenul fake news (termenul nu îmi aparține) până la analizele efectuate, subiectiv, de persoane (complet) nepricepute la orice, dar locvace şi colerice, toate par să se repeadă asupra noastră cu îndârjire, aruncându-ne într-un teritoriu lugubru, în care singura lege ni se spune că ar fi fărădelegea, singurul limbaj comun este sudalma şi singurele gesturi din relaţia interumană sunt cele aferente croşeelor în plex. Aici, în această lume croită cu sprijinul „generos” al unor instrumente de informare în masă, totul este întunecat şi urât. Cei din jur ne apar ca nişte răufăcători (încă) nedemascaţi, iar lucrurile trecute, prezente şi viitoare par să fie croite împotriva noastră. Aici, printre fuioare de negură paranoide, ne simţim obidiţi şi umiliţi, aşteptând ca singură soluţie (bine strecurată în context) ascuţirea incompletă a unor cuţite de ghilotină.

Nu este în regulă. Nu ne este bine aici. Întunericul acesta ascunde multe, iar amărăciunea care ne este picurată în suflete ne modifică felul de a fi mai mult decât am crede, ne transformă în sclavi ai oricăror tentative de manipulare. Aceste săptămâni de izolare socială, dacă sunt însoţite de incertitudine, amăgire şi zvonuri de luptă, vor scoate la iveală cele mai nefericite aspecte ale comportamentului uman. „Lumina celor drepţi luminează, pe când sfeşnicul celor fără de lege se stinge” (Înţelepciunea lui Solomon 13, 9). Ceea ce ne oferă o perspectivă interesantă asupra informaţiilor care ne sunt astăzi oferite, bazate pe jocuri de străluciri înşelătoare şi umbre alungite. Informații la care se adaugă, de ceva vreme, insinuări la adresa credinței și acuzații la adresa Bisericii, răpindu-ni-se, dacă nu suntem atenți, până și ultima speranță, ultima punte către izbăvire. Deoarece răul este ușor de făcut, dar efectele lui sunt, din punct de vedere pur uman, aproape imposibil de înlăturat în totalitate.

Singura cale de a ieşi din acest loc al aparenţelor este aceea de a avea noi înşine controlul asupra cunoaşterii. Trebuie să deţinem informaţii şi să fim siguri pe noi, trecându-le prin filtrul propriului intelect. Iar pentru ca lucrurile pe care le ştim să fie cu adevărat corecte, bune şi folositoare, este necesar să le filtrăm și prin suflet, obţinând astfel o vedere de ansamblu, înţeleaptă, asupra realităţii.

Desigur, este greu să ajungem la certitudine. Dacă am învățat ceva din aceste zile de pandemie, adăugate vremurilor labile care le-au precedat, aceea este că în cuvânt se pot ascunde fie otravă, fie apa vie descrisă în basme, ceea ce poate duce la instabilitatea ideilor, a temperamentelor, a persoanelor. Avem nevoie de cineva care să fie dincolo de pasiunile, interesele și amăgirile specifice acestui veac. Avem nevoie de Hristos, „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), Cel care ne-a promis: „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu [...] veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 31-32). Liberi să pășim întru lumină, chiar și atunci când... #StămAcasă.

De la același autor

Ultimele din categorie