Anaforaua – semnificații teologice

Mulțumirea și lauda adusă lui Dumnezeu continuă prin cântarea cea adusă de Serafimi în ceruri pururea, adică „Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot…” împletită cu lauda cea pământească, ce o cântau cetele omenești, cu ramuri în mâini, la Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim, adică „Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului…”, preamărindu-se astfel Sfânta Treime, cei de sus cântând împreună cu cei de pe pământ, Biserica cerească unindu-se cu Biserica pământească.

Imediat după rostirea mărturisirii de credință, adică a Crezului, preotul îi îndeamnă pe toți credincioșii să își îndrepte gândurile numai către cele sfinte, pentru a primi cu demnitate și cu inima curată momentul următor, intonând cu glas tare: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!”. „A sta bine”, după cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, nu înseamnă altceva decât „a sta așa, precum se cuvine omului să stea înaintea lui Dumnezeu, cu frică, cu cutremur, cu minte trează și veghetoare”.

La această prvocare solemnă, credincioșii, împreună cu strana, răspund prin cuvintele „Mila păcii, jertfa laudei”, ceea ce înseamnă că sfânta jertfa este pentru toți cea mai mare milostivire din partea lui Dumnezeu, Care S-a împăcat cu neamul omenesc prin jertfa de pe Cruce a Unicului Său Fiu, iar noi ridicăm ca jertfă nesângeroasă lauda și preamărirea numelui Celui Prea Sfânt al lui Dumnezeu.

După ce preotul a deșteptat inimile credincioșilor astfel, îi binecuvintează și îi cheamă să își ridice sentimentele și cugetele de la cele pământești la cele cerești și la Cel ce S-a întrupat, S-a răstignit, a murit și a înviat pentru mântuirea noastră, prin intonarea cuvintelor „Sus să avem inimile”. La acestea, noi, credincioșii, răspundem prin „Avem către Domnul”, prin acestea mărturisind că am înălțat inimile noastre acolo unde este prietenul nostru cel mai bun, Hristos, unde Acesta stă de-a dreapta Tatălui Ceresc.

Preotul și credincioșii aflați în comuniune profundă cu Dumnezeu, încep a aduce lauda și mulțumirea pentru Sfânta Euharistie instituită de Însuși Domnul Hristos. În timp ce strana intonează cântarea „Cu vrednicie și cu dreptate”, preotul citește în taină, cu toată cucernicia și fără a se grăbi, anaforaua sau marea rugăciune a Sfintei Jertfe („Cu vrednicie și cu dreptate este a cânta Ție, a Te binecuvânta…”). Marele Arhiereu, Iisus Hristos, la instituirea Sfintei Taine a Euhristiei, a mulțumit lui Dumnezeu Tatăl. Astfel și preotul, urmându-L, înainte de marea sfințire a darurilor, preamărește în anafora deplinătățile cele din veșnicie ale Tatălui Ceresc, ale Fiului Său și ale Sfântului Duh, mulțumind că ne-a adus pe noi din neființă la ființă, iar căzând noi în păcat nu ne-a părăsit, ci ne-a ridicat iarăși și ne-a dăruit Împărăția cea veșnică.

Mulțumirea și lauda adusă lui Dumnezeu continuă prin cântarea cea adusă de Serafimi în ceruri pururea, adică „Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot…” împletită cu lauda cea pământească, ce o cântau cetele omenești, cu ramuri în mâini, la Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim, adică „Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului…”, preamărindu-se astfel Sfânta Treime, cei de sus cântând împreună cu cei de pe pământ, Biserica cerească unindu-se cu Biserica pământească.

În centrul Rugăciunii celei mari a Sfintei Jertfe este nucleul Sfintei Liturghii, cel mai mare act liturgic, anume momentul prefacerii din pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului, numit Epicleză. Epicleza este prefacerea pâinii euharistice în Trupul lui Dumnezeu şi actul de schimbare a firii create prin har pentru a intra în eonul veşniciei lui Dumnezeu prin Jertfa cea fără de prihană şi unică a Fiului Lui. Epicleza este o realitate treimică, pentru că este rugăciunea Bisericii întregi, cerească şi pământească, către Dumnezeu Tatăl, pentru ca EL să trimită pe Duhul Sfânt care sfinţeşte Darurile euharistice, care devin astfel Trupul şi Sângele Mielului lui Dumnezeu, Hristos.

De la același autor

Ultimele din categorie