Legătura dintre miezul nopţii şi Învierea Mântuitorului

La miezul nopţii, prin Învierea Mântuitorului, moartea, iadul şi diavolul au fost biruite, iar firea omenească decăzută a fost reînnoită prin jertfa Crucii.

Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, deoarece Iisus Hristos a Înviat, deschizându-ne nouă, fiinţe muritoare, calea spre mântuire şi spre viaţa veşnică.

Biserica a încercat mereu să evidenţieze importanţa momentului de la miezul nopţii, încercând să urmeze modelul Mântuitorului din Sfânta Scriptură, care obişnuia adesea să se roage noaptea singur sau împreună cu apostolii: „Şi în zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu” (Luca 6, 12).

Încă din cele mai vechi timpuri, creştinii epocii Sfinţilor Apostoli au înţeles importanţa rugăciunii neîncetate către Dumnezeu Tatăl, rugăciunea fiind săvârşită noaptea. Drept dovadă, au compus şi una dintre cele mai frumoase şi solemne slujbe: Miezonoptica.

Miezul nopţii ne aminteşte două dintre cele mai importante evenimente ale creştinătăţii: Naşterea Fiului lui Dumnezeu şi Învierea Sa, de aceea, privegherea sau rugăciunea la miezul nopţii ne oferă sentimente de bucurie şi de conlucrare cu Dumnezeu Tatăl.

Tradiţia patristică este că Mântuitorul Hristos a înviat la miezul nopţii, în taina absolută a mormântului, iar îngerul care a ridicat Piatra de la mormânt s-a pogorât din ceruri după Învierea lui Hristos din morţi, pentru a arăta Învierea. Aşadar, Hristos Cel Înviat trece prin uşile încuiate ale mormântului pecetluit, arătând puterea Sa de Dumnezeu asupra materiei şi a istoriei pe care le pătrunde şi le transformă în vehicole ale harului necreat al lui Dumnezeu.

De la același autor

Ultimele din categorie