Chilia „Izvorul Tămăduirii”, Lacu – Așezăminte românești din Muntele Athos
În partea de vest a Schitului Lacu, între chiliile „Sfântul Antonie” şi „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, se află Chilia „Izvorul Tămăduirii”.
Chilia „Izvorul Tămăduirii” a fost ctitorită pe la jumătatea secolului al XIX-lea, de către ieromonahul Arsenie, înscris în monahologhiul Mănăstirii „Sfântul Pavel” în anul 1860.
Din lipsă de monahi tineri, după cel de-al Doilea Război Mondial, chilia a rămas nelocuită şi a început să se degradeze. Încet-încet, pădurea de castan a acoperit chilia şi cele două-trei cărări care o legau de restul schitului. Despre existenţa acestei chilii nu mai ştiau decât arhimandritul Partenie, stareţul Mănăstirii „Sfântul Pavel” ‒ care în tinereţe fusese pădurarul mănăstirii şi locuia într-o chilie puţin mai sus de schit ‒, precum şi câţiva dintre părinţii vechi ai mănăstirii şi ai schitului.
În anul 2004, cu binecuvântarea părintelui stareţ Partenie şi consimţământul părinţilor din conducerea Mănăstirii „Sfântul Pavel”, a început curățarea locului pentru a rezidi chilia, din care nu mai rămăseseră decât câteva ziduri. În anul 2010 a avut loc sfinţirea paraclisului chiliei.
Astăzi, la Chilia „Izvorul Tămăduirii” se nevoiesc trei părinţi, iar stareţ este monahul Dimitrie.
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro