Mănăstirea Horaița, „o perlă a Moldovei”

Foarte bun gospodar și spirit tenace, monahul Teodorit Irimia de la Secu, cel care fusese trimis ca supraveghetor la Mănăstirea Horaița imediat după Decretul din 1959, a reușit în scurt timp să-și adune în jur un grup de călugări, reînfiripând obștea. Astfel, între anii 1960-1991, sub stareții Teodorit Irimia și Părintele Zenovie Ghidescu se inițiază și o campanie de construcții și îmbunătățiri aduse așezării monahale de aici.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial au marcat mai puțin existența Horaiței, față de a altor mănăstiri aflate în calea frontului. Călugării nu au fost nevoiți să plece în refugiu; poziția izolată a acestei mănăstiri, precum și aceea a Mănăstirii Horăicioara, departe de principalele căi de comunicație ale Moldovei, adăpostite de cetina codrilor, a fost cel mai bun refugiu. În plus, monahii și-au asigurat din vreme mijloacele de subzistență, ascunzând porumbul și alte produse în acoperișuri și în cele patru turnuri din colțurile bisericii.

În urma Decretului 410/1959, Mănăstirea Horaița a fost desființată. Călugării s-au împrăștiat pe la alte mănăstiri sau au plecat în lume. A rămas doar un preot și un supraveghetor, cel din urmă trebuind să împiedice încercarea acelor săteni, prea plini de zel, de a demola construcțiile și celelalte atenanse (n.r. corpuri secundare de clădiri, folosite pentru bucătărie, spălătorie etc.) ale bisericii.

„Voiam să fac din Horaița o perlă a Moldovei”

Monahul Teodorit Irimia, cu metanie de la Mănăstirea Secu, este trimis să asigure protecția clădirilor și să oprească destrămarea a ceea ce mai rămăsese. Foarte bun gospodar, spirit tenace, monahul Teodorit Irimia nu doar că a evitat aceată funestă perspectivă, dar în scurt timp a reușit să-și adune în jur un grup de călugări, reînfiripând obștea. Astfel, între anii 1960-1991, sub stareții Părintele Teodorit Irimia și Părintele Zenovie Ghidescu se inițiază și o campanie de construcții și îmbunătățiri aduse Mănăstirii Horaița.

Cea mai importantă construcție realizată între anii 1972-1975 este frumoasa clădire a stăreției, în stil neoromânesc, care servește și de arhondaric, cancelarie și trapeză pentru oaspeții de seamă.

În rând cu paraclisul închinat Sfântului Ierarh Nicolae a fost amenajat și un muzeu, ulterior desființat. Starețul Zenovie Ghidescu (1980-1991) a renovat radical biserica mare, care a fost restaurată și pictată. Totodată, în timpul stăreției acestuia, paraclisul amintit a fost mărit și reamenajat. Practic, între anii 1970-1990 asistăm la o campanie de construcții comparabilă cu cea de pe timpul starețului Ermoghen Buhuș. „Voiam să fac din Horaița o perlă a Moldovei”, declara starețul Zenovie Ghidescu într-un raport către Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Un model românesc de comunicare mănăstirească bazată pe frăţească prietenie

Părintele protosinghel Partenie Petric, care a stărețit la Horaița între anii 1991-1995, a continuat procesul de bună gospodărire și lucrările de restaurare ale antecesorilor, punând și bazele actualei ferme. Dar preocuparea principală a Sfinției sale a fost viața spirituală a monahilor, inițiind un adevărat proces de regenerare și reactivare sufletească interioară.

În anul 1993, la data de 4 iulie, biserica Mănăstirii Horaița a fost resfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Acea dată a rămas în istoria mănăstirii ca o mare sărbătoare şi cea mai frumoasă răsplată pentru călugării ostenitori.

Prin frumuseţea slujbelor, prin corectitudinea organizării activităţilor spirituale, prin ţinuta elevată a raporturilor interumane care au determinat armonia obştii, prin ecoul pe care l-a avut între reprezentanţii diferitelor straturi sociale, Horaiţa s-a impus ca un model românesc de comunicare mănăstirească bazată pe frăţească prietenie şi liberă conlucrare. Tot mai mulți credincioşi vin aici de la mari depărtări, îngenunchind în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care le alină durerile.

De la același autor

Ultimele din categorie