Mănăstirea Tismana

 

Măreaţa ctitorie a Sfântului Cuvios Nicodim, Mănăstirea Tismana este aşezată pe Muntele Stârmina, la circa 5 km nord de oraşul Tismana. Numele mănăstirii vine de la o specie de conifer, care în trecut domina pădurile din împrejurimi.

Sfântul Nicodim s-a născut în secolul al XIV-lea în Serbia, la Prilep, într-o familie valahă. Înclinat de mic copil spre monahism, acesta a plecat de timpuriu spre Muntele Athos, unde a ajuns stareț al Mănăstirii Hilandar.

Ctitorirea mănăstirii

Tradiţia spune că Sfântul Nicodim a primit în vis poruncă de la Maica Domnului să îi ridice mănăstire „la cascade”, așa că a plecat de pe Sfântul Munte în căutarea acelui loc. În drumul său spre locul viitoarei Mănăstiri Tismana, Sfântul Nicodim a ridicat mai multe mănăstiri și schituri (Vratna și Mănăstirița în Serbia; Vodița, Gura Motrului, Topolnița, Vișina, Aninoasa, Tismana în Țara Românească și Prislop în Țara Hațegului).

Mănăstirea Tismana, ctitorită de Sfântul Nicodim cu ajutorul domnitorilor Basarabi Radu I și fiii săi, Dan I și Mircea cel Bătrân, ar fi fost sfințită la 15 august 1377. Tismana a fost încă de la început o mănăstire bogată, fiind înzestrată de Radu I cu multe sate și moșii, case, vămi, odoare și veșminte liturgice, iar de cneazul Lazăr, cu zece sate din Serbia.

Noii ctitori

Conform unor cronici întocmite de Gavriil Preotul, în secolul al XVI-lea Mănăstirea Tismana s-a aflat sub semnul unor prefaceri. La inițiativa lui Neagoe Basarab (1512-1521) și a doamnei sale, Despina, au avut loc lucrări de restaurare și s-a acoperit cu plumb toată biserica. Zugrăvirea policromă a bisericii s-a făcut în 1564, în timpul domniei lui Petru cel Tânăr, de către Dobromir din Târgoviște, cu cheltuiala marelui vornic al voievodului, Nedelcu Bălăceanu.

În anii 1610-1611 așezământul monastic a avut de suferit în urma jafurilor și a distrugerilor produse de oștile conduse de principele Transilvaniei, Gabriel Bathory, care pustiiseră întreg teritoriul de la sud de Carpați. Ajuns domn al Țării Românești în 1632, Matei Basarab a întărit Mănăstirea Tismana pentru eventualele vremuri grele: a consolidat vechile fortificații ale cetății și a refăcut din piatră biserica spitalului mănăstiresc.

Vremuri de încercări

Cu precădere în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, când vechile fortărețe ale Țării Românești fuseseră distruse din ordinul Porții Otomane, Mănăstirea Tismana a fost silită de împrejurări să servească și drept cetate. În urma luptelor dintre otomani și austrieci, Mănăstirea Tismana a suferit multe stricăciuni.

Mănăstirea Tismana a jucat un rol foarte important în timpul mișcării revoluționare din 1821, Tudor Vladimirescu organizând aici o bază de pregătire și rezistență. A fost ultimul bastion de care s-au izbit armatele otomane, aici s-au dat ultimele lupte între panduri și otomani, când mănăstirea a fost asediată. De-abia în 1822 biserica a fost redeschisă cultului.

Lucrări de refacere

Mijlocul secolului al XIX-lea a reprezentat o epocă de mari transformări pentru vechiul monument, care n-au avut, însă, cel mai fericit rezultat. Din inițiativa domnului Gheorghe Bibescu, au fost ridicate fațade încărcate cu ornamentica neogotică apuseană, în vădit contrast cu lăcașul din centrul incintei. În 1855 a fost dărâmat pridvorul pe trei laturi din jurul bisericii, și înlocuit cu o construcție mică, susținută pe patru stâlpi, așezată în fața intrării de vest.

După incendiul din 1861, bolniţa de la Tismana a rămas în ruină până în 1909, dată la care s-au început reparaţiile, dar lucrările au fost întrerupte până în anul 1915. Nu s-au putut continua nici de data aceasta, întrucât în 1916 România a intrat în „Marele Război”, aşa încât abia în 1919 ctitoria basarabă a fost complet refăcută.

În 1934 au fost întreprinse săpături arheologice care au cuprins o mare parte din interiorul edificiului şi s-au extins ulterior şi în afara sa.

Obştea de maici

După instalarea regimului comunist, călugării de la Tismana au sprijinit rezistenţa anticomunistă, drept pentru care au fost siliţi să părăsească mănăstirea. Ultimul egumen, ieromonahul Gherasim Iscu, a murit muceniceşte în închisoare.

Din 1949 Mănăstirea Tismana devine chinovie de maici, pentru a nu fi închisă, iar în perioada 1954-1964 Arhiepiscopia Craiovei a realizat aici ample lucrări de reconstituire a vechii înfăţişări a ansamblului mănăstiresc, inclusiv prin îndepărtarea unor elemente decorative străine arhitecturii româneşti. În anul 1983 este reconstruit pridvorul bisericii pe vechile temelii, care avea să fie pictat, între anii 1994 şi 1996, de către maestrul Grigore Popescu-Muscel.

Astăzi, Mănăstirea Tismana numără aproximativ 60 de vieţuitoare care duc viaţă de obşte, împletind munca cu rugăciunea. Slujbele se săvârşesc după tipicul tradiţional. Sfânta Liturghie în fiecare zi, Vecernia seara şi Miezonoptica şi Utrenia la miezul nopţii.

Date de Contact:

Adresa: Mănăstirea Tismana, Orașul Tismana, Județul Gorj

Telefon: (+4) 0253 374 317

Web: www.manastirea-tismana.ro

De la același autor

Ultimele din categorie