Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruită lumeşte şi aleargă cu o viteză lumească mare. Dar fiindcă îi lipseşte frica de Dumnezeu - „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Ps. 110, 10), lipseşte frâna, şi cu viteză, fără frână, sfârşeşte în prăpastie. Oamenii au foarte multe probleme, şi, cei mai mulţi sunt foarte ameţiţi. Şi-au pierdut orientarea. Încet - încet se îndreaptă spre a nu mai putea să se controleze pe ei înşişi. Dacă cei ce vin în Sfântul Munte sunt atât de tare zăpăciţi, atât de încurcaţi, cu atâta nelinişte, gândiţi-vă: ceilailţi care sunt departe de Dumnezeu, de Biserică, cum vor fi? Şi vezi, în toate ţările, furtună, ameţeală mare. Sărmana lume - Dumnezeu să se milostivească - fierbe ca oala minune. Și cei mai mari cum lucrează! Bucătăresc - gătesc, le aruncă pe toate în oala minune și acum oala fluieră! Peste puţin va sări supapa. Am spus unuia care avea o funcţie  mare: „De ce nu luaţi aminte la unele lucruri? Ce va fi?”. „Părinte, îmi spune, mai întâi răul era ca puţina zăpadă; acum s-a făcut un troian. Numai o minune poate ajuta”. Dar în felul în care înţeleg unii să ajute într-o situaţie, fac mai mare troianul răului. În loc să ia unele măsuri pentru învăţământ, etc., fac mai rău. Nu caută cum să strice acest troian, ci îl fac mai mare. Vezi, la început zăpada este puţină. Dacă se rostogoleşte la vale se face un bulgăre. Bulgărele, adunând altă zăpada, lemne, pietre, etc., încet - încet se face mai mare şi mai mare, şi în cele din urmă se face un troian mare. Aşa şi răul: puţin câte puţin a devenit troian şi se rostogoleşte. Acum e nevoie de o bombă ca să-l spargi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Editura Schitului Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 9)