În lumina credinței creștine, soții își sunt unul altuia dar și binecuvântare

Familia creștină este chemată să devină, încă din lumea aceasta, o pregustare a fericirii viitoare și veșnice. 

Familia creștină, numită și „Biserica de acasă”, este locul în care ne naștem și ne formăm dintru început. Acest lucru arată cât de însemnată este familia, casa creștinului. Aici, până să ajungem  la școală sau la Biserică, unde dascălul sau preotul ne învață să fim buni, cuminți, ascultători, deci morali, fiecare dintre noi îi avem singuri povățuitori pe părinții noștri trupești. Ei au datoria să-și îngrijească și să-și crească copiii, să-i ajute să-L cunoască pe Dumnezeu, să le fie modele de urmat, prin viața, faptele și credința lor, și să- i conducă la mântuire.

Copiii, la rândul lor, trebuie să asculte de părinții lor și să-i cinstească. Ascultarea de părinți preînchipuie ascultarea de Dumnezeu, iar rugăciunile pe care trebuie să le facă copiii pentru părinți preînchipuie și pregătesc rugăciunile din Biserică. Casa creștinului este pista de pe care el pleacă în relațiile din afara familiei. De aceea, comportamentul din interiorul familiei este ca o carte de vizită, pentru că modul său de manifestare acasă se va extinde și în societate. Într-o familie de creștini, nimic nu se poate fără ajutorul lui Dumnezeu. El este cel care sfințește dragostea dintre membrii ei, este adevăratul Învățător care desavârșește educația de acasă. Hristos este începutul vieții, prin Taina Botezului, începutul familiei, prin Taina Cununiei, dar mai ales începutul vieții veșnice, prin pocăința și viața curată.

Ceea ce începe acasă, prin darul Sfântului Duh, continuă în Biserică, „marea familie” a credincioșilor. Biserica este lumina noastră, ocrotitoarea împotriva vrăjmașilor, curățitoarea și sfințitoarea noastră, fără de care nu ne-am putea mântui. De aceea, orice creștin are obligația de a o respecta și de a participa în mod activ la viața ei.

Familia a fost instituită de Dumnezeu încă din Rai. Sfânta Scriptură notează faptul că, după ce l-a creat pe primul om, pe Adam, „a văzut Dumnezeu că nu este bine ca omul să fie singur” și din acest motiv, „i-a făcut ajutor potrivit pentru el” (Facere 2,18), în persoana Evei, prima femeie. Prin urmare, familia constituie cea mai veche instituție umană, leaganul vieții și al civilizației, mediul cel mai prielnic al afirmării și împlinirii de sine, al mântuirii și desăvârșirii. Familia a fost rânduită de Dumnezeu încă din paradis, pentru ca omul să progreseze în virtute și iubire față de Părintele său ceresc, alături de semenii săi și în mod deosebit în sânul comunitații.

Acordând o cinstire deosebită Sfintei Taine a Cununiei și familiei creștine, credința ortodoxă dezvoltă o învățătură sublimă privind vocația și rolul soților. În primul rând, prin prietenie și căsătorie, omul răspunde vocației sale ființiale de dialog și de comuniune. Sfântul Ioan Gură de Aur, neîntrecut rapsod al familiei creștine, considera că Dumnezeu ne-a creat în așa fel încât să avem nevoie unii de alții, să nu putem trăi fericiți decât în comuniune de simțire și trăire și de aici și înalta exprimare a Sfântului Părinte, care socotea că mai bine ne-ar fi să trăim în întuneric decât să nu avem prieteni.

În lumina credinței creștine, soții își sunt unul altuia dar și binecuvântare. Astfel, pentru un soț dreptmăritor, soția sa reprezintă cea mai frumoasă binecuvântare pe care Dumnezeu i-a oferit-o, pentru ca aceasta să îi împodobească viața și sufletul cu trăsăturile legate de eternul ei feminin: căldura sufletească, bunătatea, delicatețea, sensibilitatea, fiind sprijin și ajutor pe valurile atât de învolburate ale vieții, către țărmul mântuirii. Sau, prin exprimarea aceluiași Sfânt Părinte, soția sau femeia trebuie să-i fie soțului ei cea mai puternică doctorie de veselie, tovarășul vieții și al corăbiei acesteia, port și liman bărbatului ei.

La rândul său, un soț bun și iubitor, constituie pentru soția sa creștină cel mai înalt dar pe care Dumnezeu i-l oferă femeii, pentru ca și el să îi împodobească și să îi înnobileze personalitatea cu trăsăturile legate mai ales de voință, fermitate, caracter și generozitate. Conform Sfântului Apostol Pavel, rostul soților, unul în viața celuilalt, îl constituie întrecerea în fapte de cinste, în fapte bune și virtuți creștine, pentru ca, astfel,unul alături de celălalt, să își dobândească și să contribuie la dobândirea mântuirii celuilalt.

Potrivit aceleași învătături a lui Dumnezeu, familia este binecuvântată, în mod firesc, cu darul nașterii de prunci, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur îi considera a fi mângâiere neamului omenesc, după căderea în păcat a primilor oameni și după pierderea veșniciei, sprijin și toiag bătrâneților părinților și neputințelor acestora. Prin urmare, scopurile generale ale căsniciei, din punct de vedere al credinței creștine sunt: nașterea de prunci, izvăbirea de patima desfrânării, ajutorul reciproc, dobândirea sfințeniei, unul alături de celălalt.

Familia creștină este considerată, în învățătura de credință răsăriteană, a fi chemată să devină un „colțișor de rai”, încă din lumea aceasta, o pregustare a fericirii viitoare și veșnice. Familia constituită din tată, mamă și copii reprezintă cea mai frumoasă icoană a Preasfintei Treimi. Soții creștini trebuie să își propună ca, prin faptele lor bune, să facă din casa lor o mică Biserică, altar de jertfă al egoismului, arenă de luptă împotriva păcatului și al patimilor, loc de cultivare și de exersare a virtuților creștine. Doar o astfel de familie și o astfel de „Biserică în miniatură” poate răspândi asupra întregului cămin, asupra celor apropiați sau cunoscuți și asupra lumii întregi, ca niște raze de lumină spirituală și iubire curată, înclinația spre viața duhovnicească îmbunătățită, dorul de desăvârșire și mântuire.

În acest mod, căsătoria și familia creștină se vor ridica deasupra poftelor și instinctelor, în lumea atât de bogată a vieții spirituale.

Preot Paroh Melinte Bogdan-Florin,
Parohia Albești, Protopopiatul Pașcani

Ultimele din categorie