Aspecte introductive

Odată petrecut episodul Schimbării la Față, Învățătorul coboară din nou în lume. Sfaturile oferite celor care-L acompaniaseră în acea interesantă călătorie sunt întrerupte, destul de ex-abrupto, de un tată îndurerat. Omul avea un fiu în suferință și nu mai era chip să aștepte. În disperarea lui, fusese, precum va mărturisi, la ucenici, care n-au fost în stare însă, să-i vindece odrasla.

O, neam necredincios şi îndărătnic!

Fresca ce are în centru întrevederea e cu siguranță una cu puternic impact emoțional. Omul cade în genunchi și-i descrie fondul problemei: „Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă”. Mai ține să menționeze și incapacitatea ucenicilor de a oferi tămăduirea mult așteptată. O relatare paralelă vine să ofere mai multe detalii. Domnul e curios în legătură cu credința acestui părinte, care realizează o profundă mărturisire. Iar poporul se îmbrâncește, așteptând să vadă ce va urma și-L determine să întrerupă mai devreme decât și-ar fi dorit, interesantul dialog. Dacă luăm în calcul toate aceste aspecte, parcă devine mai puțin clar cui a vrut Domnul să adreseze aceste grele cuvinte: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?” Ce va urma după minune vine să arate că cei care s-au simțit cu musca pe căciulă au fost ucenicii. E posibil ca și unii din mulțime, sau chiar întreaga adunare să fi fost vizați. Ceea ce contează e însă ceea ce se întâmplă după aceasta.

Demonii certați

„Aduceţi-l aici la Mine”, poruncește Stăpânul. Apoi demonii sunt certați, iar copilul redat părintelui său întreg și nevătămat. Ne putem imagina ce sentimente s-au învălmășit în acel ceas în sufletul părintelui recunoscător! Episodul vine însă să vorbească despre puterea pe care o avea Mântuitorul în fața demonilor. Nimeni altul decât cel ce stăpânește cerul și pământul, nu și-ar fi permis să trateze astfel făpturile subpământene.

Explicațiile date ucenicilor triști că nu s-au ridicat la așteptările maestrului sunt urmate de un alt episod pregătitor. Domnul vorbește despre chinurile care vor urma și despre Înviere. Cei din ceată sunt încă prea copii la minte, spre a înțelege cu adevărat semnificația profundă a lucrurilor.

În loc de concluzii

Nu e nimic mai dureros pe lume decât un copil bolnav. O știm cu toții și o simt pe propria piele cei care sunt părinți. Și dacă suferința copilului are și un efect social negativ, atitudinea celor din jur poate trece dinspre compasiune înspre dispreț și izolare. Hristos e însă cel care poate vindeca orice fel de boală, neputință și suferință. Și chiar și sănătoși, copiii trebuie aduși la El, precum Domnul însuși ne învață. De-altminteri, episodul de astăzi e unul atipic. În fața Sa e adus de către părintele Său un copil bolnav. Îndeobște, oamenii aduceau copiii sănătoși spre a primi binecuvântarea Lui. Noi ce facem astăzi cu copilașii noștri? Îi înfățișăm Domnului? Îi încredințăm Lui, precum s-ar cădea, spre a fi feriți de boli, necazuri și neputințe? Sau preferăm să așteptăm până când se îmbolnăvesc, spre a-i apropia de El și de casa sa, Biserica? Locașul Domnului e sălașul copiilor. A celor ce-și păstrează inocența minții și a inimii, precum o fac odraselele omenești până la o anumită vârstă (care din păcate scade astăzi tot mai mult) și a celor ce sunt, din punct de vedere biologic astfel. A uita acest lucru echivalează cu a uita de Domnul. Așadar, cu sinceritatea inimii copilului să ne mărturisim lui Iisus fricile și durerile și să-L facem părtaș bucuriilor noastre, căci de bună seamă nu vom regreta. Nu mă credeți? Încercați!