S-a scris şi comentat foarte mult pe marginea atacului de la Paris, de la sediul publicaţiei Charlie Hebdo. Aproape că au fost epuizate toate perspectivele, de la o extremă la cealaltă. De la cei ce nu văd decât barbaria unor crime (ce nu pot fi justificate, cu adevărat, de absolut nimic) până la cei ce afirmă, tranşant, că ziariştii/ caricaturiştii respectivi au primit ceea ce au căutat prin publicarea de imagini blasfemiatoare şi jignitoare la adresa religiei islamice (deşi nici creştinismul nu a fost menajat în paginile acestui săptămânal; am văzut unele desene care m-au oripilat şi pe care mi-e greu şi să le descriu în cuvinte). Încât, iniţial, nu mi-am propus a scrie pe această temă. Dar am încercat, aşa cum procedez adesea, să văd dacă pot găsi în Sfânta Scriptură o cheie de interpretare a acestei tragedii petrecute în "oraşul luminilor". Şi mi-am adus aminte imediat de un pasaj în care Domnului Iisus Hristos i se aduce la cunoştinţă un eveniment similar cu cel din capitala Franţei. Iată fragmentul din Evanghelia după Luca: "Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai  păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel"(Luca 13, 1-3).

Sf. Efrem Sirul comentează acest episod şi ne explică de ce a comis Pilat acele crime ce seamănă izbitor cu cele întâmplate în Paris pe 7 ianuarie, când în calendarul ortodox este prăznuit Sf. Proroc Ioan Botezătorul. Se pare că Pilat, ucigându-i pe acei galileeni, a vrut să-i dea o lecţie lui Irod, cel care, la cererea fiicei Irodiadei, l-a ucis pe Înaintemergătorul Domnului, pe Ioan. Iată cum ne relatează acest moment Sf. Evanghelist Matei: "Prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.  Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale" (Matei 14, 6-11). Or, problema era că Irod nu avea acest drept, nu putea executa pe cineva fără acordul lui Pilat, cel care a văzut în acest gest o sfidare a autorităţii romane. Şi astfel s-a răzbunat pe acei galileeni, supuşi de-ai lui Irod, care au făcut imprudenţa de a aduce unele jertfe (de altfel) interzise atunci de romani.

Irod este simbolul omului de azi, care ucide vocea conştiinţei sădită de Dumnezeu (întruchipată de Ioan, pe care-l ştia "bărbat drept şi sfânt", pe care "ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta" - v. Marcu 6, 20). Un astfel de om nu mai crede în Dumnezeu, ci ridică "libertatea de exprimare" la rang de idol; aşa cum lui Irod nu i s-a părut neruşinată ideea de a-şi urmări nepoata dansând lasciv în faţa mesenilor, ci o mai şi recompensează pentru asta, tot aşa şi omul "liber" de azi crede că poate sfida toate regulile, inclusiv cele ale bunului simţ, aşteptând şi recompense pentru "meritul" de a fi spart tabuuri. Numai că, prin aceasta, el se plasează într-o logică a conflictului. Pilat nu i-a ucis pe galileeni de dragul lui Ioan Botezătorul, ci pentru că s-a simţit ofensat de execuţia în sine, făcută fără aprobarea sa. Tot aşa, ucigaşii celor din redacţia "Charlie Hebdo", deşi s-au declarat ofensaţi de caracterul blasfemiator al unor desene, nu pot avea nimic în comun cu o credinţă religioasă autentică. Nici unii, nici alţii nu sunt nici martiri, nici eroi. Sunt victime şi combatanţi ai unor lupte duse în numele unor idoli plăsmuiţi de mintea omenească, ce nu au nici o legătură cu Dumnezeul iubirii, al Celui ce respectă cu sfinţenie libertatea omului, inclusiv libertatea de a-L refuza.Cei care-i judecă pe ziariştii francezi se aseamănă celor care au primit, acum două mii de ani, de la Domnul această usturătoare replică: "Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai  păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel". E un îndemn la a vedea care este partea noastră de sminteală adusă în această lume, care sunt păcatele de care trebuie să ne lepădăm spre a ne pocăi - adică a ne întoarce cu toată fiinţa noastră către Dumnezeu.

Şi un ultim aspect. Ştiţi când s-au împăcat Pilat şi Irod? Atunci când Mântuitorul a primit să pătimească şi S-a dat pe mâinile celor ce voiau să-L omoare. Iisus a fost trimis de la unul la celălalt, fiecare dintre ei declinându-şi competenţa de a judeca în favoarea celuilalt. "Şi, în ziua aceea, Irod şi Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, căci mai înainte erau în duşmănie între ei" (Luca 23, 12). Toată această escaladare a violenţei din lume (iar cuvântul sau imaginea pot răni, uneori, mai mult decât gloanţele) nu poate fi stopată decât prin asumarea jertfei Celui ce a preferat, din iubire, să moară pe cruce pentru a aduce în lume viaţă şi împăcare. Adevăraţii martiri sunt cei care se aseamănă cu Hristos, care aleg să sufere şi să moară în numele Dumnezeului Care "este iubire" (I Ioan 4, 8). Aceştia îi binecuvintează pe vrăjmaşii lor, nu îi batjocoresc sau ucid. Rana acestei lumi, la care au contribuit, acum, şi crimele de la Paris, nu poate fi vindecată decât de o astfel de iubire.