Maica Domnului în colindele populare românești (3)
Notele esenţiale ale mariologiei ortodoxe au trecut şi în colindele religioase, însă nu ca o teologie scolastică, ci într-un mod simplu, clar, accesibil, folosind expresii specifice cântărilor liturgice.
Relaţia om-natură are o semnificaţie aparte. Atitudinea omului de rând faţă de natură devine în colinde atitudinea Maicii Domnului. Astfel, anumiţi copaci sau animale sunt blestemaţi întrucât nu au fost sensibili la nevoile Maicii Domnului, în timp ce alţii sunt binecuvântaţi. Plopul a fost blestemat pentru că, prin freamătul frunzei sale, dar mai ales prin puţina sa umbră, nu a putut oferi un loc prielnic odihnei, unde Maica Domnului, obosită de greutatea drumului şi de arşiţa soarelui, să dea naştere Pruncului Sfânt. Tisa este însă binecuvântată pentru umbra deasă pe care o oferă, în acelaşi mod, calul este blestemat pentru freamătul şi nechezatul său, în timp ce boul este binecuvântat pentru blândeţea şi cuminţenia lui, la fel ca şi oile. Interesant este faptul că Maica Domnului nu pedepseşte în nume propriu, ci în numele lui Dumnezeu şi al Fiului său.
Steaua – vestitor al naşterii Mântuitorului – este prezentă în colinde luminând şi adeverind despre Pruncuţul „mititel, înfăşeţel”, culcat în iesle. Prezenţi sunt şi păstorii, craii de la Răsărit, cetele îngereşti, care îi cuprind – în închinarea şi bucuria lor – pe cei ce cântă şi pe cei ce ascultă colinda.
Colindele surprind pururea fecioria Maicii Domnului, dar şi maternitatea ei divină, faptul incontestabil că ea este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Notele esenţiale ale mariologiei ortodoxe au trecut şi în colindele religioase, însă nu ca o teologie scolastică, ci într-un mod simplu, clar, accesibil, folosind expresii specifice cântărilor liturgice. Atributele Maicii Domnului nu sunt puse sub semnul întrebării, ci sunt înţelese şi primite prin credinţă. De înţelesul tainelor dumnezeieşti trebuie să te apropii întotdeauna cu frică şi cu cutremur. Tainele nu se supun raţionamentelor, ci ele trebuie primite – cum spuneam mai sus – prin credinţă, ca un dar al lui Dumnezeu.
(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 142-144)
Schitul Vovidenia, file de istorie (I)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro