„Cu cîţiva ani în urmă, spunea Stareţul, sufe­rind eu foarte tare de ameţeli mari, m-au înştiinţat că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Xenias din Almyros a venit în Limni din insula Evia. Cu toate că eram bolnav, m-am gîndit că sînt dator Maicii Dom­nului, pentru că mi-a vindecat picioarele cînd eram copil. Am cugetat să cobor şi să mă închin ei drept recunoştinţă.

Am coborît deci la Limni şi, după ce m-am în­chinat, s-a făcut procesiune cu icoana făcătoare de minuni. Atunci m-au rugat preoţii să particip la pro­cesiune şi să merg înaintea lor, ca un ieromonah.

Eu nu vreau cinstiri pentru mine, dar ce să fac? Am făcut ascultare şi am început procesiunea. La un popas, cînd ne-am oprit pentru rugăciune, a venit rîndul meu să spun «Auzi-ne pe noi Dumnezeule Mîntuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pămîntului şi a celor ce sînt pe mare departe...». Atunci văd pe Maica Domnului în icoană că este vie, şi că-şi întoarce capul privindu-mă cu ochii ei mari. Şi-a ri­dicat atunci mîna şi m-a binecuvîntat.

Eu am amuţit, picioarele mi s-au înmuiat şi cu multă greutate am continuat să spun «Auzi-ne pe noi Dumnezeule, auzi-ne pe noi Dumnezeule...». Repetam mereu aceleaşi cuvinte. Dumnezeu ştie cum am ter­minat rugăciunea şi cum am continuat procesiunea. Maica Domnului, fiul meu, este vie în icoana ei; am văzut-o cu ochii mei".

(Un Stareţ sfânt – fericitul părinte Iacov, Egumen al Sfintei Mănăstiri „Cuviosul David”, Traducere din limba greacă de monahul Pimen Vlad, Chilia Sfântului Mucenic Artemie, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Bunavestire, Bacău, 2002)