Maica Domnului răsplăteşte cu darul cântării pe Roman, pentru dragostea şi evlavia lui
Odată, la privegherea prăznuirii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, aflându-se în biserica Vlahernei, fiind obosit a adormit puţin. Atunci, văzu în vedenie pe Maica Precista ţinând o carte în mână şi îi zise: „Deschide-ţi gura ta şi mănâncă această carte pe care ţi-o dau”. Atunci i s-a părut că a deschis gura şi a înghiţit cartea aceea.
Sfântul Roman Melodul era de loc din Siria, cetatea Emesa. El a fost diacon al bisericii din Berit.
În zilele împăratului Atanasie, a mers la Constantinopol şi a rămas la biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce se zicea a lui Kir. De multe ori plecând de la chilia lui, se ducea la biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria din Vlaherne. Acolo petrecea toată noaptea în privegheri, căci era foarte evlavios şi îmbunătăţit, rugându-se cu căldură şi smerenie. El avea o foarte mare evlavie către Maica Domnului.
Odată, la privegherea prăznuirii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, aflându-se în biserica Vlahernei, fiind obosit a adormit puţin. Atunci, văzu în vedenie pe Maica Precista ţinând o carte în mână şi îi zise: „Deschide-ţi gura ta şi mănâncă această carte pe care ţi-o dau“. Atunci i s-a părut că a deschis gura şi a înghiţit cartea aceea.
A doua zi, după ce s-a luminat de ziuă, Sfântul Roman înţelepţit la minte, s-a suit în amvon şi a început a cânta cu multă evlavie: „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte...”. Şi cu atât de multă dulceaţă a cântat, încât s-a cunoscut prea arătat de toţi cei ce l-au ascultat că: darul acela al cântării i-a venit lui din cer şi nu de la oameni. Toţi s-au minunat de aceasta.
Acest sfânt cântăreţ înzestrat cu dar de sus, a alcătuit condacele la praznicile Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor mari. A alcătuit peste o mie de condace, care se cântă în Biserică.
(Protosinghel Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2001, p. 242)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Maica Domnului, vasul care a purtat Mirul Cel nedeșertat
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro