Copilăria pe plaiurile Moldovei nu putea decât să te apropie de Sfânta Cuvioasă Parascheva, pentru că încă din brațele bunicii auzim de Cuvioasa Parascheva. Ea reprezintă un reper și un exemplu pentru noi de când suntem mici. Bunica mea mă îndemna adesea să-mi îndrept pașii și rugăciunile către Cuvioasa Parascheva, fiind cunoscută ca grabnic ajutătoare. În drumurile mele la Iași, chiar înainte să devin studentă, adesea am trecut să pun o rugăciune la Cuvioasa, pentru „luminarea minții” – cum spunea bunica.

Iar în viața monahală, ducându-mă într-un moment în care sufletul meu se afla la răscruce, bineînțeles că am alergat tot la Cuvioasa, pentru a-mi îndruma pașii spre un drum duhovnicesc cel puțin la fel ca al ei, să zicem așa. Dar, bineînțeles că noi suntem mult mai nevrednici, și Dumnezeu m-a aruncat într-o țară, să zicem, atee acum. Dar, cu rugăciunile Cuvioasei, putem duce mai departe lucrările Bisericii noastre, chiar și pe aceste meleaguri. Și adesea îmi rog prietenele care mai sunt încă la Iași sau măicuțe care sunt lângă Cuvioasa, când am o ispită mai mare, să alerge la ea să pună o rugăciune și pentru mănăstirea noastră sau pentru sufletul meu. 

Amintiri frumoase am și cu maicile de la Văratec. Pentru că noi obișnuiam să mergem un grup de maici – cum mănăstirea este foarte mare – mergeam 20-40 de măicuțe și stăteam la coadă în pelerinaj toată noaptea, pe vremea când era mai puțin bine organizat. Apoi, când a început să fie foarte bine organizat, încât ni se părea că am stat prea puțin, am stat la rând și de 2 ori ca să fim mai mângâiate, că nu puteam sta decât foarte puțin în fața Cuvioasei și dorința noastră mare era să stăm mai mult cu ea. 

Acum, pot să spun că ne lipsește Cuvioasa. Ne lipsește acoperirea ei, chiar dacă aici, în Lorena, noi îl avem ocrotitor pe Sfântul Nicolae, așa cum este în Iași Sfânta Parascheva. Și este și el un mare ocrotitor și mângâietor.