Mănăstirea Horăicioara
Aşezământul de la Horăicioara a fost înființat, potrivit tradiției, în anul 1466, din porunca Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
În pădurile masivului Stânişoarei, la 900 de metri altitudine, la o distanţă de aproape un kilometru de urcuş pe versantul muntos dinspre nord-estul Mănăstirii Horaiţa, se ridică Mănăstirea Horăicioara (numită de localnici și Horaiţa din deal sau Horaiţa Veche). Oamenii vin aici pentru liniştea locului, pentru slujbele tihnite şi pentru izvorul tămăduitor la care aleargă cei neputincioşi.
După mărturia unui călugăr, cu vreun secol înainte de a se înființa schitul de la Horăicioara, în poiana de sus viețuiau șase pustnici. Numele unora dintre ei stăruie și azi în toponimia locală: „Poiana lui Silvestru”, „Poiana lui Calinic”.
Întemeierea aşezământului
„Un adevărat cuib de vulturi aninat în crăpătura unei stânci aeriene”, după cum spunea Calistrat Hogaş, aşezământul de la Horăicioara a fost înființat, potrivit tradiției, în anul 1466, din porunca Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. În anul 1480, arhimandritul Chiriac a ridicat prima biserică din lemn cu hramul „Buna Vestire”. Astăzi, locul vechii Sfinte Mese a bisericii starețului Chiriac este marcat de o lespede din piatră, aşezată în anul 1937 cu cheltuiala soţilor Epifanie şi Aglaia Curcut din Mitocu Bălan, Neamţ.
La câțiva metri de actuala biserică, o placă de piatră acoperă din 1937 locul vechii Sfinte Mese a bisericii starețului Chiriac, cel care le era îndrumător sufletesc monahilor mutați pe vremea Sfântului Ștefan cel Mare din calea cotropitorilor.
Ridicarea noii biserici
În 1868, în locul vechii biserici, arhimandritul Ermoghen Buhuș a ridicat o nouă biserică, de data aceasta din piatră, iar pe 20 octombrie a aceluiași an arhiereul Isaia, vicar al Episcopiei Romanului, a sfinţit biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii. Partea centrală a bisericii este un spaţiu circular asemenea rotondelor bizantine, cu absida altarului marcată în exterior, semicircular.
Mănăstirea, astăzi
Începând cu anul 1988, chiliile au fost consolidate, iar biserica – restaurată şi împodobită cu pictura în frescă.
În octombrie 2007, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, așezământul de la Horăicioara a fost ridicat la rang de mănăstire.
Dacă mai demult erau puţini închinători care urcau la Horăicioara, acum vin tot mai mulţi, mai ales în intervalul aprilie-octombrie. Căci după ce dă prima zăpadă, puţini se mai încumetă să urce muntele.
Date de contact
Adresă: Comuna Crăcăoani, jud. Neamţ, cod 617145
Telefon: (+4) 0233 246 210, (+4) 0724 550 464
E-mail: horaicioara@mmb.ro
Sihăstria Provata – Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro