Două mari virtuți au fost în rai la primii oameni: fecioria și nemâncarea de carne. După căderea lui Adam, adică după ce a intrat moartea în lume prin păcat, a rânduit Dumnezeu viața conjugală, iar mâncarea de carne a rânduit-o abia după potop. „Să mâncați toate ca pe o iarbă”, zice Domnul (Facere 9, 3), că după ce s-a vărsat sângele animalelor sacrificate, carnea rămâne numai ca o iarbă. Mirenii au voie să mănânce carne în toate zilele în afară de cele patru posturi, miercurea și vinerea și celelalte zile oprite de Biserică. Călugării, însă, după regulile vieții monahale și după Sfintele Canoane nu au voie să mănânce carne, afară numai dacă sunt găzduiți la mireni și aceia nu știu că ei nu mănâncă sau nu au altceva să le dea de mâncare.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Lumina și faptele credinței, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, p. 135)